in

Se poate şi mai rău: preţurile alimentelor continuă să crească

Carnea se va scumpi din nou în următoarea perioadă cu aproape 8 procente, dar spre toamnă preţurile legumelor şi produselor de panificaţie ar putea scădea.

Preţurile produselor alimentare procesate vor creşte în următoarele 2-3 luni cu până la 10-12%, afirmă preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, citat de Mediafax.

„În ultima perioadă, preţul la carne a crescut cu aproximativ 20%. Asta înseamnă produsul din carne undeva pe la 8%, deci asta va fi posibila scumpire. În mod normal n-ar mai trebui să crească preţul la ulei şi la zahăr, pentru că e producţie primară, ar trebui să se plafoneze preţul la pâine, ar trebui să scadă sau să rămână constant preţul la legume şi fructe pentru că vine perioada caldă, dar la produsele procesate putem asista la creşteri de preţuri care lanu pot să depăşească un 10-12% dacă, Doamne fereşte, nu se întâmplă ceva pe plan european”, a spus Minea.

El a afirmat că majorările de preţuri au început deja şi se vor derula pe parcursul următoarelor 2-3 luni.

„Va fi o medie între 8 şi 10%. La cereale şi la produse de panificaţie spre toamnă vom asista la o sistare de preţuri şi poate chiar la o reducere. La legume va urma o scădere”, a adăugat el. Minea consideră că nu se poate face nimic pentru stoparea preţurilor la alimente.

„Atâta timp cât bursa preţurilor nu este în România, România se va alinia mai mult sau mai puţin acelor preţuri. Dacă România ar avea o producţie formidabilă, un excedent, s-ar putea să scadă preţurile pe piaţa românească.

Atâta timp cât o parte din materiile prime sunt cumpărate din Comunitatea Europeană”, a explicat el.

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu, a explicat majorările de preţuri prin scumpirea cerelelor.

„Cerealele, pentru prima dată după 20 de ani, au avut o creştere extraordinară de preţuri. Discutam de 120-130 de euro pe tonă şi, la un moment dat, am ajuns la 260 de euro pe tonă. Dacă luăm de exemplu porcul, hrănirea durează cam 6 luni, deci ceea ce a început hrănirea în decembrie vom avea la sfâşitul lunii mai o creştere, care înseamnă influenţa cerealelor în preţul cărnii”, a spus Rădulescu. El a afirmat că nu se poate vorbi de preţuri la produse alimentare comparabile cu preţurile de import, pentru că în Uniunea Europeană TVA este 5% sau, în unele cazuri, zero. „După părerea mea, ne mai trebuie 4-5 ani până să ajungem să echilibrăm ceea ce înseamnă producţia eficientă în România cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană”, a estimat secretarul de stat.

BNR a anunţat de curând că a revizuit în urcare prognoza de inflaţie pentru 2011, de la 3,6% la 5,1%, iar pe cea de anul viitor de la 3,2% la 3,6%. România are a doua cea mai mare creştere a preţurilor de consum, după Bulgaria, dintr-o listă cu şapte ţări foste comuniste. Ponderea mărfurilor alimentare în coşul de produse şi servicii pe baza căruia se calculează inflaţia, de 33%, este de departe cea mai ridicată, deşi populaţia nu consumă neapărat mai mult decât în alte ţări. În luna martie, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,17% faţă de februarie şi cu 4,12% comparativ cu decembrie 2010. De la începutul anului, scumpiri de peste 10% au fost înregistrate la legume şi conserve de legume (19,2%), în special pentru cartofi (24,7%), fructe proaspete (12,56%) şi zahăr (11,98%).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Benetton: „In România am angajații cei mai triști!”.

5000 de români pentru viitorul oraşului Lodi