in

Săraci, dar risipitori: românii aruncă milioane de tone de mâncare anual

Dacă în Franţa risipa alimentară a fost declarată ilegală, în România autorităţile din Ministerul Agriculturii elaborează de aproape trei ani strategii pentru implementarea unui astfel de proiect şi nu au rezultate clare până în acest moment. Românii aruncă milioane de tone de mâncare la gunoi în fiecare an, în timp ce 40% din populaţia României trăieşte în sărăcie sau risc de excluziune socială.

România pierde anual peste 2 milioane de tone de alimente, fiind a noua ţară din Uniunea Europeană la acest capitol. Asta în condiţiile în care ţara noastră este a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, potrivit ultimelor date Eurostat. De asemenea, potrivit unui studiu WVR, 225.000 de copiii români se duc zilnic flămânzi la culcare si 72% dintre familiile din mediul rural nu le pot asigura copiilor sub 5 ani o dietă minim acceptabilă.

Umplerea frigiderului cu produse alimentare şi expirarea acestora înainte de a fi consumate a devenit, din păcate, o obişnuinţă la români, a declarat Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o conferinţă de profil.

„Omenirea va ajunge la o criză alimentară şi acest fapt a condus şi la orientarea către ceea ce se aruncă şi ceea ce se degradează, pentru că sunt două elemente diferite. Mai util ar fi să avem în vedere şi modificarea mentalităţilor, în România. Cred că România are capacitatea de a rezolva această problemă. Avem un grup de lucru la nivelul ministerului, format din 25 de entităţi publice şi private şi sper ca, pe termen lung, să avem rezultate în combaterea risipei alimentare. Consumatorul trebuie să ştie cum se comportă faţă de produs. Problema se pune tot mai acut pe viitor faţă de consumul de alimente. Ştim cu toţii că actualmente, în Uniunea Europeană, fără subvenţii, nu s-ar putea produce produse la preţuri accesibile pentru consumatori. Din păcate, la români s-a constatat o obişnuinţă în a-şi umple frigiderul şi, după un timp, să se constate depăşirea termenului de valabilitate înainte de consum. Recunosc, şi mie mi s-a întâmplat acest lucru. Deci, trebuie să ne schimbăm comportamentul alimentar“, a spus Irimescu, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit oficialului, în ţările vestice există asociaţii care se ocupă de redistribuirea alimentelor aflate în apropierea termenului de expirare, la preţuri modice, pentru populaţia defavorizată. „Deja în Vest s-au înfiinţat forme care se ocupă cu redistribuirea alimentelor la preţuri modice pentru pătura săracă a populaţiei, pentru a accesa alimente care sunt în termen de garanţie şi se mai pot consuma. Interesul nostru este să aruncăm cât mai puţin la coşul de gunoi“, a subliniat ministrul. Potrivit acestuia, sumele care se pierd sunt foarte mari.

Risipă de mâncare

Risipa alimentară va continua atât timp cât cheia comerţului este reclama pe principiul «3 salamuri la preţ de 1», iar în acest context există o problemă gravă dacă ajungi să cumperi cinci kilograme de salam în loc de 200 de grame, a declarat la rândul său preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industria Alimentară – Romalimenta, Sorin Minea.

„Cei care au bani cumpără mai puţin decât cei care nu au bani. La noi este vorba despre incitarea consumatorului. Ieftinirea, în ultima zi, a termenului de valabilitate arată foarte frumos, dar consumatorul va fi tentat să cumpere mai mult şi, evident, să arunce mai mult şi mai repede nişte alimente. Ne învârtim în jurul cozii. Să cumperi cinci kilograme de salam în loc de 200 de grame înseamnă că ai o problemă gravă. Am rămas la aceleaşi cutume de a avea congelatorul burduşit de carne. În cămară, văd la mine, ca în loc de o sticlă de ulei sunt cinci, pentru că are nevastă-mea grijă de asta„, a afirmat Minea.

Reprezentantul Romalimenta a menţionat că românilor nu li s-a explicat, în ultimii 25 de ani, care este sensul sintagmei „a mânca sănătos”.

„Au trecut 25 de ani de la o perioadă de tristă amintire în care nu se arunca mâncare, pentru că nu era. Azi, avem foarte multă mâncare, frumos ambalată, pe care o cumpărăm şi o aruncăm”, a subliniat şeful Romalimenta.

România are o lege care permite donarea produselor în pragul expirării. Nu are însă norme de aplicare. Astfel, în România alimentele care ajung să expire pe rafturile magazinelor sunt distruse. Această distrugere atrage costuri ridicate, precum şi deşeuri care poluează mediul.

România rămâne pe primul loc în Europa în topul sărăciei. 2,5 milioane de oameni trăiesc la limita subzistenţei în ţară


Citiți și:

Harta civilizaţiei: 22% dintre români nu au toaletă în casă

Un motiv pentru care românii emigrează: în țară, aproape jumătate din populație lucrează pe salariul minim

Românii, mari consumatori de bere, peste 80 de litri consumul per capita

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Camorra, român arestat la Napoli, cooptat în banda extorcărilor

Proces penal pentru defăimarea unei românce, candidată a lui Fassino: «Au scris chiar și că eram amanta lui»