Menu
in

Românii din Italia vor fi în continuare izolați dacă intră în România. NU SE REIAU ZBORURILE

În timp ce pentru cei care vin din 17 țări din Europa dispare oblicativitatea carantinei sau autoizolării, românii din Italia rămân în continuare afectați: vor sta în izolare în țară 14 zile, iar cursele aeriene NU SE REIAU.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, din România a anunțat care sunt țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei sau autoizolării la domiciliu atunci când cetățenii revin în România din aceste țări.

Astfel, statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România, sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

„Toate persoanele asimptomatice care sosesc dintr-o călătorie internaţională dintr-o țară care NU face parte din lista țărilor exceptate vor sta în izolare la domiciliu/carantină timp de 14 zile; izolarea se aplică tuturor persoanelor care locuiesc la aceeași adresă”, precizează INSP.

Așadar, pentru persoanele care vin din Italia, Spania, Belgia, Franța, Olanda, dar și de pe alte continente sau din țări precum Noua Zeelandă, unde nu s-au mai înregistrat cazuri de Covid-19, măsura izolării la domiciliu rămâne valabilă.

Lista se va actualiza săptămânal

Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.

Totodată, zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cu modificările și completările ulterioare.

Măsurile aprobate se aplică începând cu data de 15.06.2020, ora 00:00.

Într-o intervenție telefonică, la digi24, Ministrul transporturilor, Lucian Bode a confirmat că zborurile către celelalte state rămân suspendate (Franța, Marea Britanie, Italia, Spania, etc)

A ținut însă să menționeze că Institutul Național de sănătate va analiza, săptămânal, situația celorlalte state și vor permite reluarea zborurilor imediat ce numărul cazurilor de infectare, pe o perioadă de 14 zile, este de cel mult 5 persoane dintr-un milion.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version