Menu
in

România secolului XXI: un copil de trei ani a murit după ce a căzut în fosa septică a unei şcoli

Un copil de trei ani și jumătate din Iași a murit după ce a căzut în fosa septică a școlii, în localitatea Buda, judeţul Iaşi. Zona nu era asigurată, iar directoarea instituției de învățământ a anunțat că își va înainta demisia.

Copilul a căzut în fosa septică din spatele școlii din localitatea Buda, astăzi după amiază, potrivit reprezentanților SMURD Iași. La faţa locului a fost trimis un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi un echipaj de prim ajutor din oraşul Târgu Frumos. „S-au încercat manevrele de resuscitare, dar la finalul intervenţiei echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a anunţat că a demarat propria anchetă. „Am fost sesizaţi prin serviciul 112 că un copil de 3 ani a căzut în fosa de la Şcoala Generală Buda. Ulterior a fost declarat decesul copilului. A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi. Copilul își însoțea fratele mai mare la o activitate de plantare de pomi și la un moment dat a dispărut, au explicat reprezentanții Inspectoratului școlar. „Suntem şocaţi. Este o tragedie pe care o regretăm cu toţii. O echipă de inspectori a fost trimisă la faţa locului. Din primele cercetări rezultă că fosa septică nu era securizată corespunzător, iar copilul era neşcolarizat. Din câte am aflat, un frate al acestuia lua parte la o activitate de plantare de pomi. Copilul ar fi intrat şi el în curte. Când nu a mai fost văzut, directoarea şcolii a început imediat căutările. Ea îşi va înainta demisia”, a explicat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.
Amintim că la începutul anului, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, spunea că 1.500 de şcoli din România au toaleta în curte. Potrivit ministrului, cele mai multe sunt în zona Moldovei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version