in

România, refugiu pentru mafia din Italia. Cei mai periculoși infractori s-au infiltrat în țara noastră, interese de 3,6 miliarde de euro

Aproape 20 de mafioți periculoși care au fugit din Italia pentru a se ascunde de dușmani sau procurori au fost depistați în România în ultimul deceniu, relatează Libertatea. Țara noastră a devenit de altfel un fel de filială europeană a Cosa Nostra. În România, mafioții italieni au inițiat afaceri ilegale prin care spălau bani sau chiar aveau fabrici de falsificat euro, dar și afaceri aparent legale. Mai mult, politicieni cu legături mafiote din Italia au încercat inclusiv să vândă arme în România.

Interese de 3,6 miliarde de euro

Conform unor studii europene, România este statul unde Cosa Nostra are interese de până 3,6 miliarde de euro, fiind după, bineînțeles, Italia și apoi Spania, statul cel mai important pentru mafia din peninsula italică. Este vorba de studiul celor de la Organised Crimes Portfolio (OCP), proiect finanțat de Comisia Europeană. Cercetarea relevă că veniturile generate de crima organizată în UE sunt de cel puțin 110 miliarde euro. Din date reiese că România este o destinație favorită pentru mafioții care urmăresc să spele bani, Cosa Nostra având afaceri de 3,6 miliarde de euro. Chiar dacă în studiu nu se precizează cum s-a ajuns la această sumă, cert este că România a devenit o filială a Mafiei din Italia. În ultimii ani, afaceri dintre cele mai diversificate au fost deținute de membrii ai clanurilor din Italia. Domeniile în care s-au implicat au legătură cu agricultura, mediul, trafic de arme, fabrică de bani sau chiar groapa de gunoi de la Glina.

Prinşi în România

Printre italienii care au fost depistați în România sunt asasini cu sânge rece care locuiau în blocurile din București sau Pitești sau doar contabili ai Mafiei. Vestul țării, Capitala și județele din jurul Bucureștiului sunt zonele preferate unde se ascund mafioții.

Unul dintre cei mai importanți gangsteri din Italia prinși în România a fost Cataldo Cagnazzo. Acesta a fost capturat în Pitești în urmă cu patru ani și extrădat în țara sa de baștină. Cataldo Cagnazzo era numărul doi în cea mai sângeroasă familie interlopă din Peninsula Italică, este vorba de gruparea numită Sacra Corona Unita. Organizaţia criminală acţionează în regiunea Puglia, din sudul Italiei.

Giuseppe Scuderi, cap al mafiei celebru din Cosa Nostra a fost capturat, în 2012, în Capitală. Se ascundea de patru ani într-un apartament închiriat pe strada Romancierilor.

Vincenzo Cesarano a fost arestat în 2014 în Călărași. Era un lider al clanului Camorra și era considerat unul dintre cei mai o sută periculoși infractori italieni.

Angelo Monaco, mafiot italian cu 18 condamnări penale în Italia și urmărit pentru săvârșirea a șase infracțiuni, a fost reținut de polițiștii de frontieră doljeni, în timp ce încerca să ajungă ilegal în Grecia în umă cu opt ani. Era acuzat de tribunalul din Catania de „asociere de tip mafiot, fapte cu violență, ultraj și tentativă de omor.

În 2007, Mario Pascale a fost reţinut la Dumbrăveni, judeţul Sibiu. La data de 5 iulie 1998, ar fi sechestrat-o şi ar fi bătut-o crunt pe Anna Vignola (27 de ani), după care ar fi îngropat-o de vie, pentru că fusese martora unui conflict.

Italianul Paolo Romagnoli a fost prins la Bucureşti, în locuinţa unei românce. El era dat în urmărire internaţională, fiind acuzat că spăla banii Mafiei în ţări din Estul Europei.


Citiți și:

Cazul prizonierului român al statului italian: «Tezaurul lui Ciancimino în România, o invenţie»

Antonio Ingroia, o legendă în lupta antimafia, acuză statul român: «Stă în genunchi în faţa Italiei»

Victor Dombrovschi, „ostatic de stat” în Italia. Un dosar halucinant, un cetăţean român abandonat

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, solidară cu publicația Hunedoara Liberă, supusă unor atacuri inadmisibile din partea unui BARON local PNL

Banda ”Gratta e vinci”, furturi de peste 100.000 de euro, 6 români arestați