Menu
in

România, lovită de valul trei al pandemiei. La ATI nu mai sunt locuri. Medic: «Acum tulpina nu mai ţine cont de VÂRSTĂ»

România, în alertă. Valul al treilea al pandemiei provoacă mare îngrijorare din cauza vitezei cu care se înmulțesc noile infectări.

Virusul se transmite rapid, astfel că medicii din aproape toate spitalele din țară anunță că nu mai sunt locuri la terapie intensivă pentru pacienții cu Sars-Cov-2. Se întocmesc liste de așteptare pentru un loc la ATI, atât de gravă este situația. Specialiștii atrag atenția că virusul suferă mutații, iar în spital ajung cu forme grave pacienți tot mai tineri. 82 de bolnavi de Covid au pierdut lupta în 24 de ore.

„Situaţia la zi este alarmantă, în sensul în care este o creştere a numărului de cazuri pozitive. Dar ceea ce alarmează cel mai mult este creşterea numărului de cazuri de penumonie moderate şi severe, mai ales care necesită monitorizare în terapie intensivă”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Se răspândesc tot mai agresiv noile tulpini: britanică, africană şi braziliană. Luni au fost confirmate 385 de cazuri.

Nici în Timişoara nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă. „Există o contagiozitate a virusului, posibil să fie şi o patogenitate mai mare, pentru că avem pacienţi care la evaluare au fost forme uşoare de boală cu afectare de 50 la sută sau chiar fără afectare şi revin în spital după 4, 5 zile cu 40, 50, chiar 70 la sută afectare pulmonară. Ceea ce înseamnă că este o evoluţie rapidă într-un sindrom inflamator pe care până acum nu l-am remarcat”, a declarat Dr. Virgil Musta, medic specialist Boli Infecţioase.

Şi la Cluj, Craiova şi Botoşani, situaţia e critică.

„Toate paturile, în momentul de faţă, sunt ocupate. În general, persoanele care ajung să fie internate ajung deja cu o simptomatologie gravă, din ceea ce deduc eu oamenii stau cu speranţa că poate îşi revin”, a atras atenţia Tasnadi Istvan Szilard, prefectul de Cluj.

„Acum tulpina nu mai ţine cont de vârstă, nu mai ţine cont de patologie, iar cazurile care ajung să fie infectate ajung foarte-foarte repede pe terapie intensivă”, este şi semnalul de alarmă dat de Marius Bărbat, medic ATI.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version