Menu
in

România, loc fruntaș la farmacii: avem mai multe decât în Italia, Germania sau Marea Britanie

Suntem campioni la numărul de farmacii. În doar câţiva ani, am reuşit să depăşim ţări precum Italia, Germania, Franţa sau Marea Britanie, anunță Antena3. Cu peste opt mii de farmacii în toată ţara, România este a cincea ţară din Europa în ceea ce priveşte media locuitorilor deserviţi de o singură farmacie.

Acum, cifrele arată că există o farmacie la aproape 2.300 de români. În Marea Britanie, de exemplu, o farmacie deserveşte aproape 6.500 de oameni. România şi-a dublat numărul de farmacii în ultimii zece ani. Nu pentru că românii sunt mai bolnavi, ci pentru că afacerile sunt din ce în ce mai profitabile.


 

SURSĂ: ADRFR


 

Aşa a ajuns România de la puţin peste 4.800 de farmacii, în anul 2005, la peste opt mii în 2012. Mai puţine ca număr decât alte state europene, dar mai multe când vine vorba de câţi locuitori deserveşte fiecare în parte. Germania, de exemplu, are peste 21.500 de farmacii, dar puţin peste 3.700 de locuitori pentru fiecare în parte.

Cât de multe farmacii pot fi se ştie încă din anul 2008. Atunci a apărut prima lege care a reglementat înfiinţarea lor.

Forma iniţială a legii, retrimisă în Senatul României, urma să menţină criteriul demografic, ceea ce însemna că marile lanţuri de farmacii se puteau extinde doar cumpărând licenţe de la unele deja existente. Legea urmează să fie însă schimbată.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version