România a exportat, în 2010, produse bio în valoare de 150 milioane de euro, în timp ce importurile din aceeaşi categorie s-au ridicat la 35 milioane de euro a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Adrian Rădulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres
„Bio este un produs de nişă şi o alternativă pentru zonele în care nu se poate face agricultură convenţională. /…/ România a exportat, în 2010, de 150 milioane euro, produse bio, în timp ce importurile s-au cifrat la 35 milioane de euro”, a afirmat Rădulescu.
Oficialul MADR a adăugat, totodată, că la ora actuală suprafaţa cultivată bio reprezintă 2% din totalul cultivabil existent la nivel naţional.
„În prezent, agricultura ecologică creşte cu circa 23% pe an, iar 2% din totalul suprafeţelor cultivate în România sunt ecologice. Se cultivă, printre altele, cereale (28%), oleaginoase şi proteice (19%), colectarea de plante şi flori (30%). Numărul operatorilor din România este de 3.160 din care 2.179 sunt producători agricoli, 83 procesatori, trei unităţi de producţie şi 95 de comercianţi”, a menţionat Adrian Rădulescu.