România are 10.626 de locuitori cu averi mai mari de un milion de dolari, iar unul singur este miliardar, reiese din raportul „Global Wealth Report 2013” publicat de Credit Suisse, a doua mare bancă elveţiană. Astfel, la o populaţie de circa 20 de milioane de locuitori, media înseamnă un milionar la aproape 1.900 de români.
Americanii, în schimb, se pot mândri cu cel mai mare număr de miliardari din lume, respectiv 326. De alt fel, SUA au cel mai mare număr de locuitori bogaţi, respectiv 13,2 milioane, din care 696 se află în intervalul 500 de milioane – un miliard de dolari.
Japonia, Franţa, Germania şi Marea Britanie se află pe următoarele locuri în clasament. De pildă, Germania, motorul economiei europene, contorizează 1.730.000 milionari şi 46 de miliardari, iar Franţa se poate lăuda cu 2.210.000 milionari în dolari şi 17 miliardari.
Italia şi Spania, principalele destinaţii ale emigranţilor români, figurează cu 1,45 milioane, respectiv 400.000 de milionari.
Potrivit ediţiei de anul trecut a Top 300 „Cei mai bogaţi români”, realizat de revista Capital, locul unu era ocupat de Frank Timiş, cu o avere estimată de 1,7 – 1,75 miliarde euro. El era urmat de Ioan Niculae, cu 1,7 miliarde euro, şi de Ion Ţiriac, cu 850-900 milioane euro.
Săracii Europei
În raportul asupra bogăţiei la nivel mondial, românii apar pe o tendinţă descrescătoare. Astfel, de la o „avere” de 13.667 de dolari pe locuitor în 2012, românii au coborât la 11.191 de dolari în 2013, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă, de 18%, faţă de anul trecut. Dacă ne uităm la acelaşi indicator menţionat în analiza Credit Suisse dar pentru populaţia adultă, averea românilor apare, din nou, în descreştere: de la 17.164 de dolari în 2012, la 14.044 de dolari în 2013. Ceea ce reprezintă, din nou, o scădere de 18%.
Aceste cifre ne clasează încă în zona de venit mediu jos, adică în zona de venit sub 25.000 de dolari pe adult. Aceasta în condiţiile în care, dacă ne uităm pe harta „bogăţiei”, ţările vestice intră toate în categoria peste 100.000 de dolari pe adult.
Dacă ne referim la cât din averea mondială este reprezentată de averea românilor, din nou România este pe tendinţa descrescătoare, ajungând de la 0,13% în 2012 la 0,1% în 2013.
Nivelul „averii” este calculat ca totalul activelor financiare şi imobiliare minus totalul datoriilor.
Credit Suisse şi-a bazat calculele plecând de la o populaţie de 20,95 milioane de români, din care 16,7 milioane de adulţi.