in

Român rămas fără banii munciți în străinătate, după ce i s-a rătăcit bagajul pe aeroport

Un bărbat din Târgu Jiu a avut parte de un ghinion teribil când s-a întors în țară, după nouă luni de muncă grea în construcții, în Israel. Când a ajuns pe aeroportul Otopeni din București el a aflat cu stupoare că i-a fost rătăcit bagajul, în care omul pusese toți banii agonisiți.

Alin Marica s-a întors după nouă luni de muncă, în Israel, unde a lucrat în construcții, în condiții foarte dure. Omul pusese deoparte 5.000 de euro, însă a ajuns în țară lefter, pentru că nu și-a mai găsit geamantanul în care îi pusese.

“Eu am așteptat după cei de la firmă, că au întârziat și am alergat să prind avionul. Când am pus geamantanul pe bandă, nu am mai avut timp să scot și banii din el, că îl aveam înfoliat. Am trecut de filtrele alea, că m-au verificat de mai multe ori, dar bagajul nu mi l-au desfăcut. I-am dat drumul pe bandă și am crezut că a plecat spre avion. În București, geamantanul meu nu a mai ajuns. Mi-au spus că vine cu prima cursă. A venit după trei zile, dar era desfăcut și banii nu mai erau. Curierul, care l-a adus, mi-a spus că a fost desfăcut la Tel Aviv, pentru o butelie mică de gaz. Banii îi aveam într-o cutiuță de medicamente, care dispăruse. Tot bagajul era răscolit”, poveștește Alin Marica.

Se judecă pentru bagaj

Gorjeanul a făcut reclamație la poliție și a dat în judecată compania aeriană de cu care a călătorit. Dosarul a fost deja înregistrat la Judecătoria sectorului 1 din Capitală: ”Am dat în judecată și aeroportul și Wizz Air-ul. De la aeroport spun că ei nu-și asumă responsabilitatea, că au anunțat că nu se pun bani în bagajul de cală”, a mai spus omul.

Alin Marica spune că a lucrat în condiții foarte grele, în ultimele luni, pentru banii pe care i-a pierdut între Israel și București. Gorjeanul a muncit pe șantierul unui aeroport, unde erau foarte mulți români și moldoveni, care stăteau în condiții greu de îndurat.

”Toți oamenii care ajung acolo sunt un fel de sclavi. Firma era evreiască, dar ei dau muncitorii la alte firme, ale arabilor, care te exploatează. Nu se respectă contractele, cazarea se spune că e la hotel, dar e într-un fel de cămin, stau mai mulți în cameră, în paturi înghesuite. Au fost oameni care au plecat fără bani”, a mai povestit Alin.

Târgujianul spune că a îndurat condițiile dure, timp de nouă luni, pentru familia din țară. Soţia bărbatului este şomeră, iar omul îşi caută acum şi el de lucru, relatează libertatea.ro.

CITEȘTE ȘI:

Italienii salvează spitalul de arşi din Bucureşti

Elev din Constanța, considerat noul Einstein. I-a uimit pe americani

Curtea de Conturi arată JAFUL de la ambasade şi consulate: chirii umflate, diplomaţi care se lăfăie în sute de metri pătraţi

Românii apţi de muncă au emigrat: ”Dacă oamenii ar câştiga 2.500 de lei pe lună, nu ar mai pleca”

Un român din trei regretă că nu a plecat definitiv din țară. Cea mai mare dorință: să ajute copiii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

«Demisia lui Dan Mihalache din funcţia de ambasador la Londra ar fi un act de normalitate»

Obișnuiești să gătești la temperaturi foarte mari? Iată de ce trebuie să nu mai faci acest lucru