in

Rezultate dezastruoase la BAC. 6.000 de elevi nici nu s-au prezentat. Oare unde sunt?

Doar 86.794 de elevi au reușit să promoveze Bacalaureatul 2019, potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Educației. Calculat la numărul celor înscriși la examen, procentul celor promovați a fost de 63,78. Este cel mai slab procent din ultimii cinci ani.

Din 136.087 de candidaţi din toate promoțiile (116.316 candidați din promoția curentă, respectiv 19.771 de candidați din promoțiile anterioare), 86.794 au luat peste media 6, așa cum prevede metodologia.

Andronescu: 6.000 de elevi nu s-au prezentat

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că, potrivit datelor preliminarii, aproximativ 6.000 de elevi nu s-au prezentat la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, iar dintre cei 129.000 care s-au prezentat, 84 au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

„Au fost 136.000 de elevi înscrişi aproximativ, s-au prezentat 129.000. Deci primul semnal de alarmă e ce s-a întâmplat cu cei 6.000 de elevi? Care au fost motivele pentru care nu s-au prezentat la examen? 84 de elevi au fost scoşi din examen, un număr exagerat de mare aş putea spune, pentru că ştiau că pedeapsa este destul de drastică, doi ani de zile nu se mai pot apropia de examenul de bacalaureat dacă au avut tentativă de fraudă”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei a remarcat şi judeţele care au obţinut peste media naţională, respectiv Clujul – cu un procent de aproape 81%, Iaşi – 76%, Bacău – 75%.

Alte patru judeţe au procente de promovabilitate între 70% şi 75%, respectiv Sibiul, Galaţiul, Braşovul şi Capitala.

„La polul celălalt, deci cu rezultatele cele mai slabe, avem din păcate Ilfovul- cu 38%, Giurgiu – cu 47%, Harghita – cu 50%. Vom putea reveni cu date suplimentare pentru că noi ne-am uitat într-un timp care nu ne-a permis să deducem mai multe concluzii în legătură cu acest examen. Am primit în această perioadă sute de mesaje de la elevi, pe telefonul meu personal, ei invocă dificultatea subiectelor, dar un subiect este uşor dacă l-ai învăţat. Examenul de Bacalaureat nu se poate pregăti într-o săptămână sau două înainte de susţinerea efectivă a probelor. Un examen se pregăteşte în toţi anii de liceu”, a completat ministrul Educaţiei.

Procentul de promovare la Bacalaureat în ultimii ani

BAC 2018: 69,7%

BAC 2017: 72,9%

BAC 2016: 68,1%

BAC 2015: 66,41%

BAC 2014: 60,65%

BAC 2013: 56,4%

BAC 2012: 44,3%

BAC 2011: 45,72% * Anul în care au fost introduse camere video în examen

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Villafranca, român bătut crunt și ARS DE VIU, locuitorii sunt șocați de cele întâmplate

Tarquinia, copil român de 7 ani, salvat de la înec de doi câini salvamari