in

„Stranierii” o duc tot mai rău cu banii

Criza economică nu îi iartă nici pe „stranieri”. Românii plecaţi la muncă în străinătate o duc din ce în ce mai rău cu banii. Stau dovadă şi banii tot mai puţini pe care îi trimit familiilor rămase în ţară. În primul trimestru al anului, românii plecaţi peste hotare au trimis în România 758 de milioane de euro. Majoritatea românilor plecaţi la muncă au ales ca destinaţie ţările Uniunii Europene care au primit masiv imigranţi, dar care au fost grav afectate de criza economică. Aşa se explică de ce scad sumele trimise de acasă de compatrioţii noştri.

 

Suma este însă cu 10% mai mică faţă de cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Banca Centrală. De altfel, jurnaliştii de la money.ro spun că acesta este cel mai slab trimestru din 2005, de când BNR publică aceste date. Singura veste mai bună: sumele trimise de românii din străinătate au început să urce timid în lunile februarie şi în martie, după ce în prima lună din 2011 au atins minimul istoric de 226 de milioane de euro. Totuşi, faţă de nivelul de dinaintea crizei, adică perioada 2007-2008, remiterile sunt acum la jumătate şi nu se ştie dacă situaţia se va îndrepta în curând.

Astfel, chiar dacă multe economii europene au revenit pe creştere de ceva timp, condiţiile de pe piaţa muncii din multe state europene rămâne dificilă. în Spania, de exemplu, care reprezintă una din primele două destinaţii pentru „stranieri”, şomajul a ajuns la 20,7% în luna martie, cel mai mare nivel din Uniunea Europeană, unde şomajul se cifrează pe medie la circa 10%.

Nu vor să mai audă de România

Foarte mulţi din cei plecaţi afară la muncă aproape că nu mai vor să audă de România şi intenţionează să „îi tragă” după ei pe cei dragi rămaţi încă în ţară. La o astfel de situaţie poate nu se ajungea dacă, după ce au respirat aerul normalităţii în diferite ţări europene, „stranierii” nu ar fi fost scârbiţi de fiecare dată când se întorceau acasă de corupţia din mai toate instituţiile, de atitudinea „primitivă” a vecinilor de altădată, de cum erau furaţi de mai toţi meşterii angajaţi să le construiască sau să le repare ceva prin casă şi de multe altele.

Multe reclamaţii ale „stranierilor” se refereau şi la faptul că pentru sumele trudite afară şi trimise acasă nu li s-au acordat deloc anumite reduceri de taxe sau impozite din partea statului sau băncilor şi chiar au fost spoliaţi de cei amintiţi. Dincolo de faptul de a compara nişte cifre care arată dramatic, situaţia e cu atât mai dureroasă cu cât România ar putea pierde definitiv o bună parte din populaţie, o populaţie activă de care avem nevoie ca de aer să contribuie pentru ţară şi pentru părinţii lor şi ai noştri, a căror pensie nu mai are de cine să fie susţinută.

40 miliarde de dolari, expediaţi în ţară în şase ani

Românii care lucrează în străinătate au trimis, în perioada 2005-2010, 38,819 miliarde de dolari în ţară, cei mai buni ani fiind 2007 şi 2008, iar cel mai slab 2010, potrivit datelor şi estimărilor Băncii Mondiale (BM).

Numărul emigranţilor români era la finele lui 2010 de 2,769 milioane, reprezentând 13,1% din totalul populaţiei. Suma trimisă în ţară în 2009 de lucrătorii plecaţi la muncă în străinătate a reprezentat 4,4% din PIB. Valoarea remiterilor a crescut puternic în perioada 2005-2008, de la 4,733 miliarde de dolari în 2005 la 6,718 miliarde de dolari în 2006, 8,542 miliarde de dolari în 2007, respectiv 9,381 miliarde de dolari în 2008. Ulterior, suma a scăzut puternic, la 4,928 miliarde de dolari în 2009, respectiv un nivel de de 4,517 miliarde de dolari în 2010, din cauza crizei economice.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Asasinul Danielei Hatmanu, din nou în arest

Adrian Ichim: ”Cei care m-au votat știu cine sunt și ce vreau să fac pentru ei”