Menu
in

PSD Vrancea are antecedente la jignirea diasporei. Consilier județean: ”Cu ale cui valize fug românașii din diaspora?”

Cristian Prescornițoiu, șeful Inspectoratului în Construcții Vrancea, nu este primul și nici singurul oficial vrâncean care a jignit românii din străinătate (vezi AICI). Înaintea lui a fost un consilier județean, tot de la PSD, care a declarat în ședința consiliului că nu e de acord cu realizarea unui monument al românilor decedați în diaspora și că ideea ”nu i se pare serioasă”. Mai mult, acesta crede că lumea se va întreba  ”cu ale cui valize fug românașii ăștia?”

Anul trecut, în urma propunerii consilierului județean Ovidiu Burdușa, prin care a solicitat un monument pentru românii care au murit în străinătate, colegul său de la PSD, medicul cardiolog Valentin Ochean, a declarat în plenul ședinței de CJ: ”Dacă s-ar face acest monument (n . r. – cu imaginea unei familii cu copii și valize mergând), s-ar putea să se întrebe unii cu ale cui valize fug românașii ăștia?”.

Argumentele PNL au fost cele legate de faptul că Diaspora a trimis anual în România miliarde de euro, din 1990 încoace, reușind să ajute familiile rămase acasă să trăiască decent în condițiile socio-economice din țară. ”Ar fi ca un simplu ”MULȚUMESC!” spus de către CJ Vrancea celor care au muncit din greu în toate colțurile lumii”, a mai argumentat consilierul PNL Ovidiu Burdușa, citează Vrancea Media.

Funcționar de stat din Vrancea, insultă diaspora: „Cerșetori, hoți, curve”. Oprișan e de acord?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version