Scadalul uriaş care macină clasa politică s-a transferat cu rapiditate şi la nivelul societăţii. Joi, 5 iulie, mii de români au ieşit în Capitală să manifesteze împotriva abuzurilor clasei politice. Dacă în Piaţa Universităţii s-a scandat împotriva preşedintelui Traian Băsescu, dar şi a întregii clase politice, în Piaţa Revoluţiei, PDL şi Mihai Răzvan Ungureanu au organizat un amplu miting de sprijin pentru preşedintele Băsescu.
Cel care a făcut apelul a fost preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, care a cerut în urmă cu două zile bucureştenilor să vină în Piaţa Revoluţiei, pentru a manifesta paşnic pentru apărarea democraţiei. El a spus că are speranţa că la manifestare vor fi prezenţi inclusiv oameni care au votat USL dar care condamnă „astfel de practici”. Videanu a spus că prin acţiunile din ultimele două zile „în tentativa de a subordona toate instituţiile statului, USL, pentru prima dată după 1990, mută dezbaterea politică în stradă”.
Oamenii au afișat la protest mesaje ca „Ponta, demisia!”, „Opriţi-vă!” şi „PONTA doctor în drept PENAL”.
Prezent la mitingul din Piața Revoluției, Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat dacă va candida: „Dacă va fi nevoie, da, pentru că trebuie ca această țară să fie condusă de oameni care sunt cinstiți și sunt mulți în țara asta”.
„Ne vom uni cu toții, cu toții dorim ca în toamnă să învingem și vom învinge, împreaună dreapta trebuie să învingă, suntem milioane în toată țara”, a declamat de la tribună Mihai Răzvan Ungureanu.
La fântâna de la Universitate, s-au adunat aproximativ 100 de persoane, în majoritate tineri, care au protestat cu scandări ca „PDL şi USL fură prin rotaţie” şi pancarte cu mesaje printre care „La proba de dictatură, Ponta şi Antonescu l-au plagiat pe Băsescu”.
Alte mesaje scrise pe pancartele de la protestul de la Universitate: „Poporul prost nu mai vrea băieţi deştepţi”, „Acelaşi scenariu, alţi actori” şi „Justiţie liberă”.
„Aici s-a murit pentru libertate și nu pot să stau acasă să văd cum țara asta e condusă de niște bandiți. Am început din ianuarie și continuăm un an, doi, trei, până când toată clasa politică se va schimba. Nu doar Băsescu e de vină”, a spus unul dinte protestatari.
Băsescu, faţă în faţă cu suspendarea
Şedinţa plenului reunit pentru dezbaterea şi votul asupra cerererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu va avea loc, astăzi, la ora 17.00.
Solicitarea USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a fost citită joi în plenul Parlamentului. Preşedintele Băsescu a fost prezent la şedinţa Camerelor, susţinându-şi punctul de vedere, el urmând să revină în plen vineri, la dezbaterile asupra cererii de suspendare.
Potrivit Constituţiei, dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. Surse parlamentare au mai precizat că USL doreşte ca referendumul să se desfăşoare cât mai repede, astfel că, cel mai probabil, organizarea acestuia va avea loc în cel mult două săptămâni după votul din plenul reunit al Parlamentului, pentru ca Traian Băsescu să aibă la dispoziţie cât mai puţin timp pentru campanie.