Menu
in

Protest spontan în Vama Nădlac: mii de oameni aflați la coadă claxonează și cântă „Noi suntem români!“

În aceste momente este un protest spontan în Vama Nădlac, unde cozile se întind pe kilometri întregi.

Aceasta este a cincea zi în care românii se înghesuie să revină în țară, animați probabil și de eliminarea carantinării obligatorii.

Sătui să stea în vamă cu orele, șoferii au început să claxoneze și să cânte „Noi suntem români. Noi suntem aici pe veci stăpâni.”

Poliţia de Frontieră a anunţat că marţi au intrat în ţară 18.800 de persoane, 12.900 din Ungaria.

Miercuri, pentru intrarea sau ieşirea din ţară maşinile şi camioanele aşteaptă între 30 şi 180 de minute.

”Revenim cu precizarea că formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată”, a transmis Poliţia de Frontieră. Potrivit aplicaţiei ”Trafic online” a Poliţiei de Frontieră, miercuri, maşinile aşteaptă entru intrarea în ţară 180 de minute la PTF Nădlac I şi câte 30 de minute la Borş şi Petea. Pentru ieşirea din ţară se aşteaptă 80 de minute la Nădlac I şi 30 de minute la Borş. Camioanele stau 70 de minute pentru intrarea în ţară la Giurgiu şi 60 de minute la Nădlac II, iar pentru ieşirea din ţară timpul estimat este de 120 de minute la Borş, 90 de minute la Giurgiu şi câte 30 de minute la Siret, Petea şi Nădlac II.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/tranzit-record-de-persoane-la-frontiera-cu-ungaria-deschise-5-puncte-de-trecere/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version