Mai multe publicaţii, agenţii de ştiri şi portaluri de ştiri internaţionale au relatat despre ciocinirile violente de la Bucureşti.
„«Mămăliga nu explodează» este sintagma folosită de români pentru a descrie atitudinea de acceptare resemnată tipică statului. Dar ceva a plesnit săptămâna aceasta. Mii de oameni au ieşit pe străzile Bucureştiului şi în alte 40 de oraşe, exprimându-şi furia faţă de ceea ce percep ca fiind incompetenţa liderilor în faţa crizei economice prin care trece ţara“, îşi încep articolul jurnaliştii „The Economist“.
Aceştia au preluat şi lozincile scandate de protestari, cea mai notabilă fiind „Get out, you miserable dog“ (traducerea pentru „Ieşi afară, javră ordinară“, auzită în faţa Palatului Cotroceni şi aseară, în Piaţa Universităţii). „Traian Băsescu, preşedintele de centru-dreapta, este principala ţintă a mâniei protestatarilor“, scriu aceştia.
„Ce urmează? Evoluţia protestelor violente este dificil de prevăzut. Însă Cristian Pârvulescu, preşedintele Pro-Democraţia, un respectat think-thank cu sediul la Bucureşti, spune că acestea ar putea dărâma guvernul“, conchid jurnaliştii.
Al Jazeera
„Mii de români s-au strâns în capitala Bucureşti şi în alte oraşe mari din ţară pentru a patra zi consecutivă de proteste. Evenimentele au fost declanşate de o lege a sănătăţii controversată, însă au ajuns să acopere şi furia tot mai răspândită faţă de măsurile de austeritate impuse de Guvern. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a împrăştia mulţimile, iar zeci de persoane au fost arestate în încercarea de a înăbuşi protestele“.
CNBC
„Poliţia română a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor care au aruncat cu pietre şi au dat foc chioşcurilor de ziare şi tomberoanelor în centrul Bucureşti în a patra zi consecutivă de demonstraţii de stradă împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvern“.
Associated Press
„Guvernul României a convocat o întâlnire de urgenţă duminică seară pentru a discuta despre protestele violente care nu dau niciun semn de încetare, după ce demostratarii furioşi faţă de măsurile de austeritate au aruncat cu pietre şi explozibili către poliţie. Cel puţin şase persoane au fost rănite. Mai bine de 1.000 de protestatari s-au ciocnit cu forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i înlătura pe protestatarii care au blocat o stradă principală din Bucureşti“.
BBC
„Cel putin nouă persoane au fost rănite, printre care şi un politist, în timpul celei de-a treia zi de proteste. Peste 30 de persoane au fost reţinute de poliţie“.
CNN
„Poliţia a fost nevoită să folosească gaze lacrimogene împotriva protestatarilor care cer demisia preşedintelui Băsescu şi alegeri anticipate. Participanţii au blocat circulaţia şi au aruncat cu pietre în forţele de ordine. Protestele au început joi ca reacţie la o lege pentru reformarea sistemului de sănătate, lege care a fost retrasă înca de vineri, asa cum a anunţat preşedintele Băsescu”.
Reuters
„Guvernul a adoptat în ultimii doi ani măsuri de austeritate dictate de inţelegerea cu FMI pentru asigurarea stabilităţii financiare a statului şi a monedei naţionale. Potrivit poliţiei, sâmbătă au ieşit în stradă în jur de 4.000 de persoane în peste 20 de oraşe. Demonstraţiile au fost in general paşnice, cu excepţia celor din Bucuresti“.
Huffington Post
„Protestele din România împotriva preşedintelui, guvernului şi a măsurilor de austeritate au continuat zgomotos şi duminică. Preşedintele Băsescu continuă să fie în centrul mâniei protestatarilor, care au afişat duminică şi caricaturi ale fiicei sale, Elena Băsescu, şi ale ministrului Turismului, Elena Udrea. Premierul Emil Boc a anunţat că dialogul este singura soluţie pentru rezolvarea nemulţumirilor si că violenţa nu poate reprezenta o optiune“.