Premierul Victor Ponta este acuzat că a plagiat peste jumătate din teza de doctorat, publicată în 2003 şi coordonată de Adrian Năstase. Lucrarea intitulată “Curtea Penală Internaţională”, semnată de lectorul universitar Victor Ponta pare să prezinte pagini întregi copiate din alte lucrări ştiinţifice, potrivit www.nature.com.
Analiştii citaţi de Nature spun că premierul ar trebui să demisioneze. Subiectul a fost preluat de mai multe publicaţii străine. El Mundo îl plasează pe Victor Ponta pe lista politicienilor europeni pentru care plagiatul este o practică obişnuită. Publicaţia aminteşte cazurile ministrului german al apărării şi al preşedintelui maghiar.
Nature a accesat documente prezentate de o persoană anonimă care arată că mai mult de jumătate din lucrarea de doctorat de 432 de pagini scrisă de Ponta, ar conţine texte copiate. În plus, teza a fost republicată drept carte, cu foarte mici modificări, în 2004, şi constituie baza unei alte cărţi, din 2010, privind responsabilitatea în dreptul internaţional umanitar.
„Părţi substanţiale ale textelor din cele trei lucrări par să fie identice sau aproape identice cu materiale scrise în limba română de specialiştii în drept Dumitru Diaconu şi Vasile Creţu. De asemenea, textul se aseamănă cu traduceri în română ale unei lucrări în engleză publicată de specialistul Ion Diaconu”, constată revista Nature.
Nature a relatat şi despre acuzaţiile de plagiat la adresa fostului ministru al Educaţiei în Cabinetul Ponta, Ioan Mang. Aceeaşi revistă publica în ianuarie 2011 un interviu cu fostul ministru al Educaţiei în Cabinetul Emil Boc, Daniel Funeriu.
Ponta se apără
Premierul Victor Ponta l-a acuzat pe preşedintele Băsescu de faptul că încearcă să îl şantajeze prin acuzaţiile legate de plagierea tezei sale de doctorat, în legătură cu participarea la Consiliul European, el subliniind că nu va ceda la acest gen de atacuri.
„Dar eu nu ştiu de ce preşedintele Băsescu nu s-a obişnuit cu mine, că nu cedez la acest gen de atacuri. De altfel, atacul a venit chiar după ce a fost votul în Parlament. Preşedintele a ieşit cu dottore, doctorul, doctorul. Evident că toată lumea ştia că o să găsească el un dosar, că deja îl cunoaştem pe preşedinte foarte bine încât nu mai avem surprize în ceea ce-l priveşte”, a spus Ponta.
Victor Ponta a prezentat lucrările folosite la realizarea tezei sale de doctorat, subliniind că „este pregătit să se supună tuturor instanţelor”. „Sigur m-am inspirat din aceste cărţi, la drept nu inventezi formule noi”, a spus Ponta, explicând că respectivii autori au fost trecuţi la finalul lucrării, în bibliografie. „Dacă trebuia să îi trec în subsolul paginii, este greşeala mea, mi-o asum şi plătesc chiar cu titlul de doctor”, a adăugat prim-ministrul.
Băsescu, în spatele atacurilor
Preşedintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, recent, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta. Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunţat, măcar telefonic, înainte de şedinţa de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea şefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, şi adăugând: „Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!”.
Traian Băsescu a repetat de mai multe ori, că Victor Ponta are titlul de doctor în Drept, inclusiv în contextul în care sugera că acesta nu cunoaşte textele tratatelor europene, iar în final a spus că „acel puţin acid legat de doctor” a fost „un foarte mic drept la replică pentru toate atacurile”.
Între preşedinte şi premier are loc în aceste zile o dispută cu privire la reprezentarea României la reuniunea Consiliului European din data de 28 iunie. În vreme ce premierul Ponta a fost însărcinat de Parlament să reprezinte ţara noastră la Bruxelles, Băsescu afirmâ că din punct de vedere constituţional şeful statului trebuie să participe la Consiliul European.
Revista Nature, tradiţie din 1869
Primul număr din revista Nature a fost publicat în noiembrie 1869. în 2010, a fost publicaţia ştiinţifică interdisciplinară cea mai frecvent citată din întreag lume. Nature apare în Marea Britanie şi este editată de către o divizie a grupului Macmillan Publishers. Este una din puţinele publicaţii din lume care continuă să publice ceea ce se numeşte „cercetări originale”.
Adrian Năstase îl apără pe „micul Titulescu”
Adrian Năstase, coordonatorul tezei de doctorat a lui Victor Ponta, îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu că ar fi în spatele acuzaţiilor de plagiat aduse de presa străină premierului României. Năstase mai spune că orice asemănări se datorează formulărilor juridice seci, care nu pot fi schimbate.
Acesta mai spune că teza de doctorat a lui Victor Ponta a avut o temă extrem de relevantă – Curtea Penală Internaţională – fiind concepută chiar în perioada în care această instituţie s-a înfiinţat. Cât despre asemănările dintre anumite pasaje din lucrarea lui Ponta şi cele din cărţi ale altor autori, Năstase spune: „Cei care activează în învăţământ, în domeniul juridic, ştiu foarte bine că în descrirea unor instituţii apar adesea formulări seci, descriptive care, asemenea formulelor matematice, nu pot fi schimbate. A specula acest lucru şi a fabrica un astfel de subiect este de o josnicie fără margini!”.