in

PONTA RENUNŢĂ LA TITLUL DE DOCTOR. ”Gest pe care trebuia să îl fac mai demult”

După două decizii de plagiat ale forurilor academice şi o albire a tezei de către comisia politică a Ministerului Educaţiei, la doi ani de la izbucnirea scandalului, premierul Victor Ponta renunţă la titlul de doctor în drept, obţinut în 2003. „Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic”, susţine Ponta, într-o postare pe Facebook.

Premierul Victor Ponta a transmis astăzi o scrisoare rectorului Universităţii Bucureşti în care îl anunţă că renunţă la titlul de doctor obţinut în 2003, precizând că după ce va părăsi viaţa politică va începe „un nou demers doctoral, respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment”. Anunţul a fost făcut de Ponta pe Facebook.

„Vă scriu pentru a vă notifica renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti. Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic. După ce voi părăsi viaţa politică îmi doresc să iniţiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment”, susţine premierul în scrisoarea transmisă rectorului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Google a publicat topul căutărilor făcute de români în 2014. „Ce este Diaspora” e pe primul loc

A ucis un algerian la în Sicilia, condamnat la 15 ani