Menu
in

Ponta: ”Italia propune o reducere a fiscalității, va exista opoziție ca în România?”

Premierul italian, Matteo Renzi, a anunțat sâmbătă o reducere semnificativă a impozitelor în următorii trei ani, precizând totodată că această reformă a fiscalității nu va implica o creștere a datoriei publice, care este de altfel principala problemă a Italiei, relatează agențiile Reuters și EFE, citate de Agerpres.

Astăzi, premierul Victor Ponta a postat pe Facebook un comentariu legat de acest subiect:

„Italia doreşte, la rândul ei, să propună un pachet de reducere a fiscalităţii, ca alternativă la politica de austeritate! Interesant de văzut dacă va exista o opoziţie precum cea din România la acest proiect (întâi să sprijine planul de relaxare fiscală, apoi să se dezică într-un mod duplicitar – aşa cum vor să facă cei de la PNL). Cel mai important e că noi am reuşit deja să introducem o reducere semnificativă a taxelor şi impozitelor (TVA la 9%, CAS redus etc.), să avem încasări mai mari la buget şi o creştere economică record – astfel reprezentăm un model de urmat pentru alte state europene. Aceasta este direcţia în care trebuie să mergem în continuare prin noul Cod fiscal”, afirmă premierul pe Facebook.


”Dacă vom continua reformele, așa cum cred, în anul 2016 vom reduce impozitele, măsură ce va continua în 2017 și 2018 cu decizii punctuale”, a spus Renzi în discursul de deschidere a Adunării Naționale a Partidului Democrat (PD), ce se desfășoară la Milano. El a subliniat că guvernul pe care-l conduce își va respecta angajamentul de a realiza o diminuare a fiscalității fără precedent în istoria Italiei, vorbind chiar despre o ‘revoluție coperniciană fără creșterea datoriei publice”.

Concret, șeful executivului de la Roma a precizat că în anul 2016 va fi eliminat impozitul pe prima casă și impozitul municipal unic (IMU). Ulterior, în 2017, va fi revizuit impozitul aplicat societăților comerciale (IRES) și impozitul regional pe activitatea productivă (IRAP), iar în 2018 — an în care se încheie mandatul actualului guvern — va fi diminuat impozitul perceput persoanelor fizice pentru veniturile din chirii, precum și impozitul pe pensii.

O promisiune asemănătoare privind reducerea taxelor pe proprietate a fost făcută de predecesorul său de dreapta Silvio Berlusconi înaintea alegerilor din anul 2008. Acesta din urmă și-a respectat angajamentul odată ce a ajuns în fruntea guvernului, dar a fost acuzat ulterior de populism, iar succesorul său, Mario Monti, a crescut din nou respectivele taxe în anul 2012, măsură luată în cadrul pachetului de reforme menit să evite intrarea Italiei în incapacitate de plată. Dar Renzi a asigurat sâmbătă că, în pofida diminuării fiscalității, de data aceasta Italia va ‘continua să respecte parametrii europeni”, precum Pactul de Stabilitate.

”Problema care afectează cel mai mult Italia este datoria, ce trebuie controlată. Vom respecta parametrii (europeni) în următorii trei ani, pentru că nu dorim ca datoria să crească și mai mult”, a indicat premierul italian, insistând că va fi respectată disciplina bugetară..

 

Premierul italian, Matteo Renzi, a anunţat sâmbătă o reducere semnificativă a impozitelor în următorii trei ani, precizând totodată că această reformă a fiscalităţii nu va implica o creştere a datoriei publice, care este de altfel principala problemă a Italiei, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

El a subliniat că Guvernul pe care-l conduce îşi va respecta angajamentul de a realiza o diminuare a fiscalităţii fără precedent în istoria Italiei, vorbind chiar despre o „revoluţie coperniciană fără creşterea datoriei publice”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version