Menu
in

Poetul Ovidiu înfrățește Italia cu România

Orașul Ovidiu din România are un nou „frate“. Este vorba de oraşul italian Sulmona, locul naşterii poetului latin Ovidius Publius Naso, exilat de Augustus la malul Mării Negre. Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, a fost în 6 martie gazda delegaţiei din oraşul Sulmona, condusă de Annamaria Casini, şefa administraţiei italiene, aflată la primul mandat de primar.

Vizita a fost prilejuită de împlinirea, în acest an, a 2.000 de ani de la moartea poetului. Cei doi primari au semnat documentul oficial de înfrăţire a celor două oraşe.

George Scupra a explicat că parteneriatul dintre cele două primării are ca obiective principale realizarea de acţiuni şi evenimente comune privind viaţa şi opera literară a poetului Ovidius Publius Naso, dar şi dezvoltarea schimburilor educative, culturale şi sportive între cele două oraşe prin proiecte având diferite surse de finanţare cum ar fi fonduri guvernamentale, fonduri structurale şi alte tipuri de finanţări.

Primarul din Ovidiu a mai spus că, de peste 50 de ani, oraşul Sulmona este înfrăţit şi cu municipiul Constanţa, motiv pentru care delegaţia italiană a avut şi o întâlnire cu primarul Decebal Făgădău şi alţi reprezentanţi ai administraţiei locale.

Anul Ovidius

Delegaţia din Sulmona a vizitat obiective culturale şi istorice din județul Constanța ce au legătură cu viaţa şi operele poetului Ovidius. Au fost vizitate Monumentul de la Adamclisi, Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei, precum şi la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, unde delegaţia a fost primită de rectorul universităţii, prof. univ. dr. Sorin Rugină.

„Primarul Annamaria Casini a propus ca deschiderea oficială a Conferinţei Internaţionale dedicate Anului Ovidius 2017 din 3 aprilie să fie realizată împreună cu primarii celor două oraşe din județul Constanța înfrăţite cu oraşul Sulmona, respectiv George Scupra (Ovidiu) şi Decebal Făgădău (Constanța). Conferinţa deschide seria de evenimente internaţionale dedicate poetului latin şi totodată va fi lansat un logo oficial dedicat bimilenarei Ovidius, logo care deja a fost făcut cadou de către administraţia din Sulmona primăriilor din Roma, Constanţa şi Ovidiu, pentru a fi folosit şi a marca unitar evenimentele culturale şi istorice ce se vor desfăşura în 2017 și 2018“, se arată într-un comunicat al Primăriei Ovidiu, citat de telegrafonline.ro.

Un nou drum împreună

Şi primarul din Sulmona, Annamaria Casini, s-a arătat foarte încântată de înfrăţirea celor două localităţi şi a spus că a rămas plăcut surprinsă de ceea ce a vizitat pe parcursul deplasării.

„Aceste zile au fost foarte importante şi au lăsat un semn puternic. Destinul a făcut să ne aducă aici, să ne întâlnim şi să proiectăm un nou drum împreună. Sulmona este patria lui Ovidius, dar Ovidiu este pământul care l-a primit pe poet”, a spus Annamaria Casini.

La finalul evenimentului, ea a semnat în cartea de onoare a oraşului Ovidiu iar cei doi şefi de administraţii şi-au făcut cadouri simbolice reciproc.

Delegaţia italiană a adresat o invitaţie adminsitraţiei din Ovidiu de a vizita, la începutul lunii aprilie, oraşul Sulmona, atunci când se va desfăşura un important festival legat de numele poetului Ovidiu, festival care se desfăşoară de 20 de ani.

Vizită la Parlament

Delegația italiană a fost primită și la Parlamentul României. Legat de această vizită, deputatul Angel Tîlvăr, ex-ministru delegat pentru românii de pretutindeni a trimis următorul comunicat:

”Pe data de 6 martie 2017, alături de senatorul PSD de Constanţa, Nicolae Moga, am participat la întâlnirea cu delegaţia comună a oraşelor înfrăţite Sulmona (Italia) şi Ovidiu (România).

Înfrăţirea dintre cele două localităţi a devenit oficială în aceste zile şi porneşte de la un simbol extrem de puternic: personalitatea poetului Publius Ovidius Naso, care s-a născut la Sulmona, în provincia L’ Aquila din Abruzzo, şi a încetat din viaţă în anticul Tomis.

În intervenţia din cadrul întâlnirii, cu privire la activitatea parlamentară, am menţionat faptul că ţara noastră numără între parlamentarii pentru minorităţile naţionale un reprezentant al comunităţii italienilor din România.

De asemenea, am prezentat comisiile parlamentare care acoperă problematica românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării şi activitatea Grupului parlamentar pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României, activitate care urmăreşte, între altele, bună informare şi sprijinul acordat cetăţenilor români de peste hotare care cad victimă acestui flagel.

Am subliniat puternicele legături istorice care leagă ţările noastre şi potenţialul semnificativ de dezvoltare a acestora, în context european. Totodată, am abordat elemente legate de numeroasă comunitate românească din Italia, în sensul contribuţiei semnificative pe care aceasta o are la economia şi cultura ţării de reşedinţă.

Între factorii importanţi care concură la integrarea românilor societatea italiană se numără dezvoltarea unui mediu asociativ activ, care să contribuie la păstrarea profilului identitar al comunităţii, dar şi la o cât mai bună cunoaştere reciprocă, precum şi implicarea activă a acestora, în calitate de cetăţeni europeni, la viaţa localităţilor în care ei trăiesc, studiază şi muncesc.”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version