Unele autoturisme din România vor putea primi plăcuțe de înmatriculare verzi.
Autoturismele nepoluante, cu emisii zero de CO2, vor putea primi plăcuțe de înmatriculare verzi și odată cu acestea ar putea primi o serie de facilități, printre care reduceri de taxe sau parcare gratuită în anumite zone, potrivit unui proiect de ordin pus miercuri în dezbatere publică, anunță avocatnet.ro.
Documentul va pune în aplicare o modificare de astă toamnă a Regulamentului Codului rutier. Prin proiectul de ordin se stabilește ca autoturismele cu emisii zero de poluare să primească plăcuțe cu număr de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde.
Plăcuțe de înmatriculare verzi
Prin autovehicule cu emisii zero de CO2 se înțeleg:
- autovehiculele pur electrice;
- autovehiculele alimentate cu hidrogen (cu pilă de combustie).
Unul dintre motivele apariției măsurii este că autovehiculele care vor deține numere verzi de înmatriculare vor putea fi mai ușor de identificat.
Pentru acestea, autoritățile ar putea stabili anumite stimulente. Printre care, reduceri de taxe, acces pe benzile de autobuz, intrare gratuită în zonele cu acces restricționat sau facilități când vine vorba de parcare, se arată în textul proiectului.
Introducerea numerelor verzi de înmatriculare a fost stabilită în toamnă printr-o hotărâre de Guvern. Aceasta a modificat Regulamentul pentru aplicarea Codului rutier. Practic, proiectul de ordin va fi o punere în aplicare a măsurii date de Executiv.
În acest context, e de amintit că prin programul Rabla Plus se subvenționează de la stat până la 51.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric. Sau a unui autovehicul nou alimentat cu hidrogen, dacă cei interesați vor duce la casat două mașini uzate.
În ceea ce privește înmatricularea mașinilor.
Util de știut este faptul că cei care nu vor să se mai deplaseze în municipiul reședință de județ pentru a-și înmatricula mașina o pot face diferit. De anul trecut, și la sediile secundare ale serviciilor județene de înmatriculări.
De asemenea, pentru a facilita procesul de înmatriculare a mașinii, taxa pentru numerele de înmatriculare se poate achita și online. Fără a fi nevoie de autentificare, prin intermediul platformei Ghișeul.ro.