Mai multe percheziţii au loc, în acestă dimineaţă, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Dâmboviţa. Poliţiştii au de adus la audieri 24 de persoane, suspectate de infracţiuni comise cu violenţă.
Este vorba despre o grupare de taximetrişti care acţiona mai ales în zona Aeroportului Internaţional Otopeni.
Potrivit Poliţiei Capitalei, „în cercetările efectuate până în acest moment, a reieşit faptul că membrii grupării infracţionale ar fi acostat persoane în zona unui aeroport din Capitală şi le-ar fi oferit servicii de transport. La încheierea cursei, prestatorii de servicii de transport ar fi folosit violenţa pentru a obţine sume foarte mari de bani, reprezentând costul supraapreciat şi nereal al transportului”.
Mai mult, plata se calcula la cursul euro, care, de cele mai multe ori, nu era cel real, invocând astfel preţuri foarte mari, de ordinul sutelor de euro. Taximetriştii sunt filaţi de aproximativ o jumătate de an. Anchetatorii spun că ar fi vorba despre o sută de persoane înşelate şi tâlhărite. Printre aceştia se află foarte mulţi cetăţeni străini.
Unii dintre şoferii vizaţi au cu antecedente penale au făcut închisoare pentru tâlhărie şi înşelăciune.
Siguranţa pe cel mai mare aeroport al ţării
Pe cel mai mare aeroport al României, taximetria-pirat rămâne o afacere profitabilă. După dese scandaluri şi controale ale Poliţiei, rezultatul este unul singur: piraţii continuă să-şi racoleze „clienţii”, doar că o fac acum ceva mai discret.
Taximetriştii pirat acostează turiştii şi pe românii veniţi din străinătate chiar de pe sosirea pe aeroportul Otopeni, le oferă transport şi ulterior îi suprataxează, au declarat oficiali ai Poliţiei Capitalei.
De exemplu, o cursă de la Otopeni până la Hotelul Intercontinental, unde străinii erau cazaţi, putea costa şi 200 de euro, în timp ce pe un traseu Bucureşti – Braşov şoferii cereau peste 250 de euro.
Autorităţile promit reorganizarea taximetriei doar pe hârtie
Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, anunţa la începutul anului că pe Aeroportul Otopeni taximetria va fi reorganizată. Acesta a spus că taxiurile la comandă preiau de pe esplanada de la etajul 1 al terminalului „Sosiri” al Aeroportului „Henri Coandă”, iar cele în aşteptare vor prelua clienţi de la parter. De asemenea, ministrul mai spunea că taxiurile la comandă nu vor staţiona mai mult de 15 minute în parcarea aeroportului. Săptămâna trecută, poliţiştii din Capitală au prins un tânăr de 28 de ani, taximetrist, care ar fi tâlhărit doi cetăţeni străini. Pentru o cursă prin Bucureşti, acesta a cerut 400 de lei (aproximativ 90 euro), iar atunci când cetăţenii străini au refuzat să plătească o sumă atât de mare, acesta a scos un briceag şi l-a ameninţat pe unul dintre ei. Taximetristul a fost arestat.