Menu
in

Piaţa muncii se dezmorţeste

Piaţa muncii pare să dea semne de revenire, după mai bine de doi ani în care angajările au fost pur şi simplu blocate, marile companii scoţând la concurs în această primăvară zeci de mii de locuri de muncă. Iar printre cei care îşi vor găsi cel mai rapid un loc de muncă se numără agenţii de vânzări, IT-iştii, comercianţii sau inginerii, în special cei din industria auto, oferta de joburi vacante fiind dominată de anunţuri în aceste domenii. Cât priveşte zonele cu cele mai multe posturi disponibile în acest moment, Bucureştiul şi împrejurimile, precum şi marile oraşe, sunt nucleele de dezvoltare, aici fiind plătite şi cele mai mari salarii.

 

Cei care îşi caută un loc de muncă sau cei care vor să-şi găsească ceva mai bun, au mai multe şanse în această primavară să facă o schimbare în cariera lor profesională.

Iar anul 2011 pare a fi benefic pentru şomeri, în condiţiile în care managerii se declară optimişti în ceea ce priveşte revenirea din criză şi anunţă planuri de extindere a afacerilor şi, implicit, angajări masive. Modificarea Codului Muncii sau intenţia Guvernului de a reduce fiscalitatea pe forţa de muncă pot fi, de asemenea, două decizii ale Executivului menite să stimuleze angajările, după ce mediul de afaceri a cerut insistent ani de zile aceste lucruri.

În prezent, pe site-urile de recrutare, sunt disponibile zeci de mii de locuri de muncă vacante, cele mai multe în marile oraşe, topul fiind deschis de Capitală.

În acelaşi timp, la târgurile de joburi care vor avea loc în această perioadă, companiile mulţinationale au anunţat mii de joburi, în special pentru studenţi sau proaspăt absolvenţi fără experienţă, pe care urmează să-i pregătească pentru domeniile respective.

Oportunităţi

În topul oraşelor în care se regăsesc cele mai multe locuri de muncă vacante, pe primul loc, după cum era de aşteptat, se află Bucureştiul şi zonele limitrofe.

În Capitală, de exemplu, oferta de joburi vacante, în acest moment, depăşeşte 10.000 de locuri de muncă. Firmele din judeţul Ilfov scot, de asemenea, la concurs 3.400 de posturi, din care 3.000 numai în oraşul Otopeni.

În ordine descrescătoare, oraşele cu cele mai multe oferte de angajare în prezent sunt Timişoara – 4.815 posturi, Cluj – 4.684 de posturi, Iaşi – 4.266, Braşov – 4.266 şi Constanţa – 3.876. În ceea ce priveşte domeniile în plină dezvoltare în acest an, vânzările sunt cel mai bine reprezentate, cu o ofertă de peste 3.700 de locuri de muncă vacante, urmate de software şi IT – 2.367 de joburi, servicii clienţi – 2.200 joburi sau comerţ – 1.579 de posturi.

Turismul, hotelurile şi restaurantele vin cu o oferta care depăşeşte 2.500 de locuri de muncă vacante, domeniu urmat de inginerie, industria auto fiind cea care caută cei mai mulţi specialişti în acest sector.

Se anunţă şi creşteri salariale

Potrivit ultimelor date publicate de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), cele mai mari salarii se câştigă, în prezent, în marile oraşe din ţară, în frunte cu Bucureştiul, urmând ca cel mai important avans până în 2014 să fie înregistrat tot în aceste zone.

Astfel, dacă acum salariul mediu net în Bucureşti depăşeşte 2.000 de lei, iar în judeţul Ilfov acesta este de 1.851 de lei – cele mai mari valori din ţară, la orizontul anului 2014, bucureştenii ar urma să câştige peste 2.300 de lei, în timp ce ilfovenii vor depăşi 2.000 de lei.

În topul oraşelor în care se fac angajări, cele mai mari salarii le câştigă locuitorii Ploieştiului, cu 1.522 de lei, venituri care ar urma să ajungă la 1.758 de lei peste 3 ani. Constănţenii au un salariu mediu net, în prezent, de 1.503 lei, iar timişorenii câştigă 1.459 de lei acum, urmând să ia un avans de 200 de lei până în 2014.

Dar cu toate că angajatorii anunţă zeci de mii de angajări în perioada imediat următoare, Prognoza este mai rezervată, estimând crearea a doar 140.000 de locuri de muncă până în 2014. Aceste cifre contrazic autorităţile care declarau că numai în acest an vor apărea 200.000 de noi joburi, ca urmare a modificării Codului Muncii şi a adoptării legii zilierilor.

Criză de specialişti

În ciuda crizei economice, în anumite domenii se înregistrează în continuare lipsa specialiştilor. Astfel, deşi numărul de poziţii disponibile pe piaţa muncii este limitat, angajatorii încă întâmpină dificultăţi în a găsi candidaţii potriviţi. „În continuare se înregistrează un deficit de talente pe zona de IT, inginerie şi vânzări, astfel că cererea pentru aceste profile se va menţine în aceiaşi parametric”, a mai spus Badea.

Pentru următoarele luni, piaţa muncii va fi ceva mai deschisă, fiind vorba despre perioada verii. „În trimestrul următor creşterea numărului de locuri de muncă va fi ajustată sezonier, ca în fiecare an, de altfel, în perioada de vară. Se vor deschide mai multe posturi pe perioadă determinată pentru debutanţi, în cadrul companiilor care înregistrează creşteri sezoniere, pe zona de producţie, logistică, marketing şi turism, dar şi în zona financiar – bancară, vânzări, marketing, şi în companii de tip BPO şi SSC”, potrivit directorului Lugera.

Potrivit datelor oferite de premierul Emil Boc, numai în ultimele săptămâni au fost înregistrate 177.000 noi contracte de muncă. „În câteva luni va fi atins numărul de contracte de muncă de la sfârşitul lui 2008, adică peste 6,2 milioane”, a spus Boc.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version