Menu
in

Peste 8.000 de copii s-au întors în şcolile din România în 2020. «Cum e acasă nu e nicăieri»

În 2020, anul în care a izbucnit pandemia, peste 8.000 de copii din străinătate s-au întors în România şi s-au înscris în şcolile din ţară, cu 6% mai mult decât în 2019. Suceava, de exemplu, este județul unde s-au înscris la școală 700, numărul cel mai mare din toată țara, devansând chiar și Bucureștiul. În Teleorman, s-a întors un număr dublu față de perioada dinainte de pandemie.

Publicația Școala 9 a lansat seria de reportaje „Întoarcerea”, despre copiii care au revenit în țară din Italia, Spania, Marea Britanie unde lucrau părinții lor. Mulți dintre ei sunt născuți peste hotare, așa că întâi trebuie să învețe limba. Integrarea lor într-un sistem de educație mult diferit decât cel din România înseamnă mult efort din partea părinților și profesorilor. 

Școala 9 a cerut tuturor inspectoratelor școlare din țară numărul copiilor veniți din străinătate în 2019 și în 2020. Au primit răspuns de la 35, adică 85% dintre ele. Faptul că în anul în care a izbucnit pandemia de coronavirus s-au întors acasă cu 469 mai mulți decât în 2019 nu e o surpriză.

Aproape jumătate dintre copiii români sunt analfabeți funcțional. «Foarte multe școli sunt de fapt cimitire educaționale, unde înveţi să eşuezi»

Cei mai mulți dintre părinți spun că picătura care a umplut paharul a fost criza sanitară și că oricum visau de mult să se întoarcă acasă. Numărul total al copiilor care s-au întors în țară poate fi mai mare, dar statisticile prezentate îi cuprind doar pe cei care au fost dați la școală.

„Cum e acasă nu e nicăieri”

„Cum e acasă nu e nicăieri”, o spun tot mai mulţi dintre cei reveniţi în ţară. Au vorbit cu emoție despre „acasă” părinți și copii deopotrivă, copii care au în buletin, la locul nașterii – Padova, Emilia Romagna sau Piacenza.

Teleorman este de mulți ani în topul – celor mai sărace județe din țară, cu șomaj ridicat și venituri extrem de mici. De această realitate s-au lovit românii întorși în țară în 2020. Mulţi nu sunt la prima întoarcere. Pleacă dezamăgiți de România cam la fiecare doi ani și după alți doi de străinătate revin acas.

„Am fost plecați de când aveau copiii doi ani, am revenit la cinci și am plecat la șapte”, a povestit Simona Epure, mama a doi gemeni din Alexandria. Copiii sunt acum în clasa a doua și le place mult în România.

Un studiu realizat de Asociația Alternative Sociale în perioada 2008 – 2012 arată că doar 30% dintre elevii reînmatriculați au probleme de readaptare. Restul prind imediat gustul României.

Secretarul de stat în Ministerul Educației Radu Szekely a declarat  în acest an, în cadrul unei conferințe despre copiii singuri acasă, că sistemul are nevoie de trasabilitatea acestor elevi care uneori destabilizează clasele. „Sunt foarte mulți copii care apar în abandon școlar sau în părăsire în România, dar sunt la studiu în Italia, Spania, Franța.

Ar fi interesant să avem și noi o evidență mai clară. În acest moment nu avem un astfel de instrument, dar nu cred că este dificil de realizat, nu vorbim de o interconectare a sistemelor de management, ci pur și simplu de o informare punctuală atunci când un copil dintr-un stat membru UE se înscrie într-o școală dintr-un alt stat membru”, a propus acesta.

Articolul complet AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version