Menu
in

Peste 150.000 de bugetari vor fi concediaţi: «Clienţii politici, nepoţii, iubitele să îşi vadă de drum»

Guvernanţii au anunţat o serie de măsuri menite să ţină în frâu cheltuielile bugetare, fără tăierea salariilor şi a pensiilor oamenilor de rând.
Guvernul ia în calcul îngheţarea salariilor demnitarilor la nivelul actual, concedierea funcţionarilor care şi-au obţinut posturile pe grade de rudenie sau a celor fără experienţă şi interdicţia cumulării pensiei cu salariu de la stat, relatează Adevărul.



Marea epurare din sectorul bugetar

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că în perioada următoare vor fi făcute evaluări pentru fiecare minister în parte pentru ca angajaţii fără experienţă să fie concediaţi. „Cei care sunt clienţi politici, nepoţi, iubite sau alte legături cu demnitarii vor trebui să-şi vadă de drum. (…) Am vorbit de exemplu cu ministrul Dezvoltării Regionale, care mi-a spus că în interiorul instituţiei pe care o conduce, la nivel de demnitate se face o reducere cu 40%, la nivel de conducere a instituţiei, o reducere cu 30%, iar la nivel de execuţie, o reducere de 20%. Fiecare ministru va veni cu schema lui, pe care o va prezenta primului-ministru şi va spune «acesta este aparatul de lucru pe care noi îl vrem»”, a spus Turcan.  

Potrivit ultimelor statistici postate pe data.gov.ro, în luna august 2018, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, era de 1,19 milioane de persoane, din care 765.063 erau angajaţi în administraţia publică centrală, adică în ministere, autorităţi, consilii şi agenţii de stat, Parlament, Administraţia prezidenţială, institute, unităţi sanitare şi de învăţământ şi case de pensii şi de şomaj sau ajutoare sociale. Acestora li se adaugă alte 428.358 de persoane plătite din fondurile autorităţilor publice locale, cum ar fi unităţi de învăţământ preuniversitar, autorităţi executive locale şi unităţi sanitare finanţate de primării. Raportat la o restructurare de 20% din numărul angajaţilor administraţiei publice centrale (cei 765.000) înseamnă că, în urma evaluărilor efectuate de Guvern 153.000 de angajaţi ai statului vor fi puşi pe liber.  
Concedierea unei părţi din angajaţii statului nu este însă singura măsură luată în calcul de Executiv pentru diminuarea cheltuielilor statului. Premierul Ludovic Orban a declarat ieri că Guvernul va îngheţa salariile demnitarilor la nivelul aflat în plată în prezent, explicând că această măsură va fi luată fie prin legea bugetului, fie prin ordonanţă de urgenţă.
De asemenea, Executivul va restrânge situaţiile actuale de cumul al pensiei cu salariul în sistemul bugetar.   „Trebuie să existe existe o justă măsură pentru cei care, deşi au vârsta de a putea lucra, beneficiază de pensie, după care se angajează în sistemul public. Are legătură cu justeţea unei măsuri faţă de o situaţie dată în care o persoană, deşi în plină formă de muncă, după ce primeşte pensia se angajează tot într-o instituţie publică, de unde vine concluzia că ea poate munci în continuare”. a opinat ministrul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version