Camera Deputaților a respins prin vot secret cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție privind încuviințarea începerii urmăririi penale a deputatului Daniel Chițoiu, fost ministru al Finanțelor Publice. Împotriva solicitării de începere a urmării penale au votat 248 de deputaţi, din partea USD şi UDMR, iar în favoarea cererii s-au înregistrat 108 voturi, din partea PNL şi PDL. Daniel Chițoiu este acuzat de abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat, în perioada în care avea calitatea de ministru.
Printre cei care şi-au păstrat imunitatea în urma votului colegilor din Parlament se numără Vlad Cosma (PSD), Varujan Vosganian (PNL), Mircea Diaconu (PNL), Laszlo Borbely (UDMR), Victor Paul Dobre (PNL), Ovidiu Silaghi (PNL), Ion Stan (PSD). “Cei pentru care nu s-a încuviinţat urmărirea penală, fac parte din corupţia transpartinică”, a acuzat preşedintele Traian Băsescu.
Acesta a declarat că prin votul din Parlament în cazul fostului ministru liberal al Finanţelor Daniel Chiţoiu se confirmă că Guvernul Ponta este unul corupt. “Majoritatea parlamentară a refuzat din nou să lase justiţia liberă în condiţiile în care Parlamentul României este acuzat în raportul UE care vizează actele de corupţie”, a acuzat Traian Băsescu. El a atras atenţia că majoritatea parlamentară, în special PSD, a protejat anchetarea unui act de corupţie la nivel guvernamental. “
Şi ambasada SUA la Bucureşti a precizat, după decizia deputaţilor de neridicare a imunităţii lui Daniel Chiţoiu, că nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, iar demnitarii trebuie să respecte cele mai înalte standarde etice.
„Nu facem comentarii cu privire la cazuri sau anchete aflate în desfăşurare. Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. Toţi demnitarii trebuie să respecte cele mai înalte standarde etice”, a arătat misiunea diplomatică, citată de Mediafax.