Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat că, în câţiva ani, ţările dezvoltate din UE vor avea un deficit de aproximativ 50 la sută de medici, iar ţările est-europene, în primul rând România şi Bulgaria, riscă să rămână cu „zone deşertificate de medici”. „Este poate ultimul ceas în care mai pot fi luate măsuri de diminuare a efectelor negative.
Nu trebuie să fim naivi şi să ne închipuim că diferite ghiduri de recrutare sau recomandări ne vor proteja împotriva politicilor statelor dezvoltate de a-şi acoperi nevoia de personal calificat prin importul de medici„, a spus Astărăstoae la conferinţa „Better working conditions for better care”, organizată, de curând la Bruxelles.
Preşedintele CMR a propus şi câteva soluţii pentru a păstra o parte din medicii români în ţară: creşterea finanţării sistemului de sănătate, renunţarea la a blama medicii, politici intersectoriale în sănătate, fonduri care să se îndrepte către medici, precum şi solicitarea unor compensaţii pentru cheltuielile educaţionale de la statele recrutoare de medici români.
O româncă, medic anestezist în Franţa, s-a sinucis. Ministrul francez al Sănătăţii: ”Îi era dor de ţară”
„Aici la Bruxelles am perceput, dincolo de datele statistice, fenomentul real al exodului medicilor din România. Am întâlnit medici tineri români care ar dori să se întoarcă în România dacă sistemul le-ar creea condiţii de afirmare şi am auzit numai lucruri bune despre medicii români, lucruri pe care nu le aud în România.
În momentul în care funcţionari de la Comisia Europeană mi-au spus că apelează la medic de familie român, la medici specialişti români, la medici dentişti români, preferându-i medicilor autohtoni, înseamnă că recrutarea de medici români va continua şi că ceva nu este normal în România dacă aceşti medici aleg să plece să lucreze pe meleaguri străine”, a mai spus Vasile Astărăstoae.
Englezii şi nemții se plâng de invazia românilor, dar ne vor medicii – aproape 3000 muncesc în Germania
Emigrarea în masă a „halatelor albe”
Aproape 14.000 de medici au primit, între 2008 şi 2013, certificate profesionale pentru a putea lucra în străinătate, cele mai multe fiind primite de doctori cu specialitatea medicină generală. Dintre doctorii care au solicitat certificate pentru a lucra în străinătate în ultimii ani, cei mai mulţi au fost medici de medicină generală (2.402), urmaţi de medici de familie (1.862), chirurgi (839), medici de anestezie şi terapie intensivă (651), de obstretică ginecologie (597), pediatri (529), radiologi (391) şi ortopezi (370).
Exodul medicilor / „Măriţi salariile, ca să nu mai plece”, apelul unui profesor român din SUA
În 2013, numărul medicilor care au cerut CMR certificate profesionale curente pentru a putea lucra în străinătate a fost de 2.995, sensibil mai mare decât cel din 2012. În total, în perioada 2008 -2013, numărul certificatelor de acest fel se ridică la 13.872. Este vorba despre 1.155 certificate eliberate în 2008, 1.401 în 2009, 2.879 în 2010, 2.982 în 2011, 2.460 în 2012 şi 2.995 în 2013.
Continuarea exodului medicilor în 2013 este o dovadă a neîncrederii profesioniştilor din sănătate în societatea românească şi în sistemul de sănătate.