in

O cameră pe litoralul românesc ajunge la 365 euro pe noapte: «Suntem săraci, dar fuduli»

Găsirea unei camere pentru sezonul estival în hotelurile de pe litoral Mării Negre este o mare provocare. Majoritatea românilor îşi petrec vacanţele în ţară şi pe măsură ce turiştii sunt tot mai interesaţi de litoral, hotelierii încep să umble la preţuri. Începând din această perioadă, preţurile la hotelurile de pe litoral românesc vor creste aproape săptămânal, cea mai semnificativă creştere fiind la intrarea în luna iulie, între 10 şi 15%. Unii însă se aruncă la procente mult mai mari, respectiv 30% „În fiecare an, trecerea de la perioada de extrasezon la perioada de sezon este de 10-15%. Cresc deoarece în perioada de extrasezon preţurile sunt foarte mici. Este perioada când cererea este mică, atunci scad preţurile. În extrasezon hotelierii pierd, merg cu tarife foarte mici din considerente de marketing”, a declarat pentru Adevărul Dragoş Răducan, vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Preţuri nesimţite în Mamaia

Dacă în perioada 13-22 iunie, la Hotelul Vega (5 stele) din Mamaia, o cameră dublă se închiriază pe noapte cu 219 euro, în următoarele zile, 23 iunie – 3 iulie, preţul acesteia creşte la 223 de euro, iar din 4 iulie tariful este de 325 de euro. La un hotel de patru stele din aceeaşi staţiune, la Malibu, un sejur de 5 nopţi costă aproximativ 3.500 de lei (745 euro) cu pensiune completă în ultimele zile ale lunii iunie, urmând ca la mijlocul lunii iulie preţurile să ajungă la peste 4.600 de lei (980 euro). Şi la hotelurile de trei stele din Mamaia preţurile vor creşte semnificativ în luna iulie. De exemplu, la Hotelul Bicaz-Pirates, la finalul lunii iunie un sejur de cinci nopţi costă aproximativ 2.080 de lei (440 euro) (demipensiune), iar în luna iulie va ajunge la 3.100 de lei (660 euro).

Pentru cei care nu-şi permit să plătească o cazare la hotel, sau dacă nu au mai găsit vreun loc disponibil, rămâne şi varianta închirierii de apartamente. În acest sens, site-urile de specialitate sunt pline de anunţuri, iar la intrările în staţiuni sunt nelipsiţi cei care vă arată chei, semn că au spaţii de cazare disponibile. Un apartament în Mamaia se închiriază cu aproximativ 200 de lei (42 euro) pentru o noapte, în luna iunie, apoi, din iulie turiştii vor plăti pentru acelaşi apartament 350 de lei (75 euro). Există şi varianta unei camere în vilă/casă cu proprietarul sau cu alţi turişti, în oraşul Constanţa. Preţul unei camere închiriate la un particular este cuprins între 60 (13 euro) şi 100 de lei (22 euro) pe noapte. Desigur, aici se mai adaugă transportul până la o plajă din oraş sau din Mamaia. La aceste preţuri trebuie adunate şi alte cheltuieli: 25 de lei (5 euro) închirierea unui şezlong, 35-40 de lei (8.5 euro) meniul de prânz la o autoservire, 5 lei o sticlă de apă sau 8 lei doza de bere luate de la magazinele din apropierea plajei.
Hotelul Boutique Citadel (5 stele) din Eforie Nord închiriază un apartament în perioada 17-30 iunie cu 255 de euro pentru o noapte, iar din 1 iulie preţul va ajunge la 365 de euro. Pentru mic dejun, se mai adăugă 30 de euro. La Hotelul Europa (4 stele), tot din Eforie Nord, prima creştere de tarife va fi pe 22 iunie. Dacă până atunci turiştii găsesc camere cu 93 de euro/noapte, din 23 iunie tariful creşte 123 de euro, iar din 5 iulie acesta ajunge la 165 de euro.

În Eforie Sud, pentru o noapte de cazare la Hotelul Splendid plătiţi 221 de lei (47 euro) pe noapte pentru o cameră până pe 30 iunie. Din 1 iulie preţul creşte la 264 de lei (56 euro) , iar de la mijlocul lunii lui cuptor va fi de 358 de lei (76 euro) pentru o noapte. „Staţiunea Tineretului”, Costineşti, are preţuri mai mici. O noapte de cazare la 3 stele (Hotel Ştefania) este 132 de lei (28 euro) /cameră, iar din 6 iulie va fi de 205 lei/noapte (44 euro).

În Vama Veche, la Hotel Club D’or, până pe 4 iulie o cameră dublă costă 207 lei (44 euro) pentru o noapte, iar după această dată tariful urcă la 257 de lei (55 euro). La Hotel Elektra, o cameră dublă costă până pe 27 iunie 518 lei (110 euro)/noapte, iar după această dată preţul ajunge la 564 de lei (120 euro).

Scumpirile nu se opresc aici

Cazarea pe litoralul românesc se va scumpi din nou şi în jurul datei de 20 iulie, când se intră în vârf de sezon. Primele ieftiniri se vor înregistra după 20 august, iar de la 1 septembrie preţurile vor fi similare celor din luna iunie. „Noi suntem o naţiune săracă, dar fudulă. Dacă nu mergem în august, nu mergem la mare. Atunci ar trebui să avem hotelurile de cauciuc, să le extindem de trei sau patru ori. Încercând să repartizăm uniform gradul de umplere umblăm la preţuri. Pe măsură ce începe să crească cererea cresc şi preţurile. Altfel ar trebui să avem tarife unitare, liniare, şi nu am avea pe nimeni în extrasezon”, explică Dragoş Răducan, vicepreşedinte FPTR.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Accident stupid lângă Bologna, român de 30 de ani, și-a fracturat gâtul după ce a căzut din mașină

Ladispoli, copil român de 10 ani, lovit pe trecerea de pietoni de mașina unui italian, circula fără revizie și asigurare de 12 ani