in

Numărul turiştilor din Israel în România scade, după ce patru dintre aceştia au luat bătaie de la jandarmi în 10 august

Hotelurile de 4 şi 5 stele din Capitală resimt un recul al numărului turişti din Israel la două săptămâni de la incidentul în care trei cetăţeni israelieni au fost agresaţi de jandarmi după mitingul diasporei, au declarat reprezentanţii Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

Cu peste 220.000 de persoane care şi-au făcut vacanţa anul trecut în România, Israelul este, ca număr, a doua ţară de proveniență a turiștilor în România, după Germania, însă în anii următori s-ar putea înregistra un declin pe această piaţă dacă autorităţile române nu conving turoperatorii israelieni că astfel de incidente nu se vor mai repeta, apreciază reprezentanţii FIHR.

„În acest moment există riscul ca incidentul respectiv (prin amploarea pe care a luat-o) să zdruncine cel mai important factor în luarea deciziei de călătorie pentru turiştii israelieni, şi anume securitatea. Pentru turiştii din Israel, siguranţa reprezintă primul motiv în alegerea destinaţiei. Dacă nu vom reacţiona prin îmbunătăţirea promovării şi comunicării cu piaţa Israel, cu siguranţă că astfel de elemente vor aduce scăderi importante în circulaţia turistică dinspre această ţară”, a spus Călin Ile, preşedintele FIHR, citat de Agerpres.

Pentru a stopa declinul fluxului de turişti, preşedintele Ile apreciază că autorităţile române ar trebui sa comunice cu turoperatorii şi cu autorităţile din Israel, dar şi cu turiştii, în general, şi să încerce să-i convingă că Bucureştiul şi România reprezintă destinaţii sigure. Ar trebui să se insiste atât cu comunicate oficiale, cât şi cu o intensificare a comunicării de marketing.

În 2017, au vizitat România 220.949 de turişti israelieni, dintr-un total de 2,73 milioane de turişti străini, adică puţin peste 8% din piaţă. Israelul se situează pe locul doi ca ţară emitentă de turişti pentru România, după Germania, cu 262.200 de turişti. În 2017, numărul turiştilor israelieni în România a crescut cu peste 15% faţă de anul precedent.

Știrea despre turiștii israelieni bătuți a făcut înconjurul lumii

În 10 august, trei turişti israelieni au fost agresaţi de forţele de ordine. Cei trei au fost scoşi din taxiul în care se aflau şi bătuţi de forţele de ordine. A luat bătaie și șoferul de taxi. Vina lor, că se aflau foarte aproape de locul unde s-au petrecut incidentele violente, în timp ce mergeau cu un taxi, de la hotel, către un restaurant din Bucureşti. „Au fost opriţi, traşi afară din maşină, şi în ciuda faptului că au arătat paşapoartele străine şi au explicat că nu au nimic de a face cu evenimentele în curs, au fost bătuţi de către forţele de ordine. Considerăm acest incident ca fiind inacceptabil şi extrem de serios. Turiştii israelieni care au avut de suferit de pe urma intervenţiei brutale vor depune plângere penală împotriva agresorilor”, a comunicat Ambasada Israelului în România

Intervenția brutală în cazul turiștilor israelieni a fost discutată în Comisia de Apărare din Camera Deputaților. Cum a justificat Jandarmeria violența? „Taximetristul, șoferul, nu a oprit la semnalul elementelor avansate din dispozitiv și atunci a fost oprit, i s-au deschis ușile și au fost bătuți. Intervenția a fost astfel justificată din punctul de vedere al Jandarmeriei”, spune Victor Paul Dobre, deputat PNL, prezent la discuțiile din Comisie.

Șoferul de taxi (foto sus) a povestit: „Am plecat de la un hotel din Bucureşti şi ne îndreptam către un club. Ne-au oprit jandarmii la intersecţia Ion Mihalache cu Banu Manta şi au început să ne bată. Fără niciun motiv, nici nu am apucat să reacţionăm. Cetăţenii israelieni nu aveau nicio legătură cu protestul. Jandarmii nu ne-au dat nicio explicaţie. Ne-au oprit şi am luat bătaie. Turiştii au fost bătuţi foarte mult în maşină cu pumnii şi cu bastoanele. Pe urmă, ne-au tras afară din maşină, ne-au încătuşat, ne-au bătut şi încătuşaţi. Apoi, cred că şi-au dat seama că au greşit şi ne-au lăsat în pace. Ne-au descătuşat şi am plecat la un hotel de unde am solicitat poliţia şi salvarea”, a povestit Ionuț Rădulescu, taximetristul în vârstă de 30 de ani, potrivit TVR.

Ambasadorul George Bologan se întâlnește cu crema politicii italiene

Liviu Dragnea: Mitingul diasporei a fost o tentativă de lovitură de stat!

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mitingul diasporei, trei deputați USR au depus plângeri la Parchetul General

Matteo Salvini, ținta unui videoclip viral: «Matteuco, m-am hotarat cu acești negri să mergem acasă»