Menu
in

Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, luni, 30 ianuarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul „Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat la doi ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul „Trofeul calităţii”. Condamnarea fostului premier este cu executare, însă poate fi atacată prin recurs.

El este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În acelaşi dosar, Irina Jianu a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi.

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, la ultimul termen de judecată, că este nevinovat şi că procesul este unul politic. „Este o legitate ca cei care câştigă alegerile să facă dosare politice celor care le pierd. Nu am nicio legătură cu «Trofeul calităţii»”, a spus Adrian Năstase.

Bani pentru campanie

Năstase a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2009, fiind acuzat de folosirea influenţei sau a autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase. În acest dosar mai sunt inculpaţi Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), şi fostul său adjunct, Diana Gasparovici, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici.

Simpozionul „Trofeul Calităţii în Contrucţii” a fost organizat în 2004, sub conducerea Irinei Jianu, iar procurorii susţin că cele 1,6 milioane de euro, strânse de pe urma achitării taxelor de participare, au ajuns, prin interpuşi, la campania electorală a lui Adrian Năstase. Taxele de participare au fost de cinci milioane de lei vechi pentru persoanele fizice şi 15 – pentru firme.

Banii trebuiau să ajungă la Inspectoratul de Stat în Construcţii, organizator al simpozionului, însă au fost direcţionaţi către diverse firme private, deţinute de Vasile şi soţii Popovici. Asta pentru ca, într-un final, majoritatea banilor să fie folosiţi la campania electorală a lui Năstase, potrivit DNA.

Achitat în „Mătuşa Tamara”

Într-un proces separat, în 15 decembrie 2011, un complet al instanţei supreme l-a achitat pe Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara”, în care a fost judecat pentru fapte de corupţie, alături de consilierul acestuia Ristea Priboi şi de fostul şef al al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu.

Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut recurs la decizia de achitare a fostului premier Adrian Năstase, a lui Ristea Priboi şi a lui Ioan Melinescu, dosarul urmând să se judece la completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia din acest proces a fost prima din cele trei cazuri deferite justiţiei de către DNA în care este acuzat Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Vine dosarul „Zambaccian”

Adrian Năstase mai are un dosar pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: „Zambaccian”. Acesta a fost trimis instanţei în noiembrie 2006. Momentan, se audiază martori. Dosarul este tot în fază de instanţă de fond, iar decizia va putea fi atacată cu recurs.

„Sunt un adversat incomod pentru Băsescu”

„Este vorba de o condamare cu executare. Aşa apare din înregistrare”, a spus Ion Cazacu, unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase.

„Este vorba de o încercare de a mă ţine în afara vieţii politice, vă rog să observaţi şi acea interdicţie de doi ani de exercitare a unor drepturi. Acesta a fost obiectivul lui Traian Băsescu din 2005”, a declarat fostul premier Adrian Năstase, la puţin timp după aflarea sentinţei.

„Nu mi s-a cerut retragerea din partid, sunt foarte multe apeluri de susţinere, sunt colegi care au participat la campania electorală şi vor să se autodenunţe”, a spus Năstase.

„Mi se pare că este o decizie strict politică, voi face recurs şi dacă va fi cazul voi merge mai departe cu acest dosar politic în instanţe europene şi la CEDO. Asta e, am intrat în politică, nu mi-a plăcut cartea, merită să plătesc. În timp ce eu m-am bătut ca România să intre în NATO, Traian Băsescu este cel care merge la Bruxelles să se întâlnească cu secretarul general al NATO. Îmi pare rău că cei învinuiţi alături de mine în acest dosar plătesc într-un dosar politic”, a mai spus Adrian Năstase.

Năstase a acuzat din nou faptul că i-a fost refuzată cererea de revocare a completului de judecată, în condiţiile în care, până în 2010, judecătoarea Ioana Bogdan a fost consiliera şefului DNA, Daniel Morar. „Achitarea mea în acest al doilea dosar ar fi fost devastatoare, în condiţiile în care mandatul lui Daniel Morar se apropie de final. Este vorba despre o decizie murdară, e o decizie care trebuia dată acum şi vă este foarte clar că azi de dimineaţă au fost negocieri şi de aceea s-a dat verdictul aşa de târziu, într-un moment în care Traian Băsescu este plecat din ţară, de aceea a fost amânată decizia până astăzi”, a mai adăugat Năstase.

„Este vorba de o chestiune de credibilizare a DNA, care, dacă se pronunţa achitarea mea şi în acest al doilea dosar, concluzia pentru unii ar fi trebuit să fie desfiinţarea (DNA) sau demiterea întregii conduceri”, a susţinut fostul premier PSD.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version