Menu
in

Noua generaţie, un dezastru: vor salarii mari, dar nu vorbesc corect româneşte

Angajatorii se plâng din ce în ce mai mult de pregătirea precară a tinerilor care aplică pentru poziţii de entry level, reproşându-le faptul că nu se prezintă la interviurile de angajare, au pretenţii salariale prea mari şi competenţele lor, inclusiv cele de vorbire şi în limba română, nu sunt suficient de bine dezvoltate.

„Ne-am confruntat cu cereri de salarizare care nu erau justificate, prin prisma faptului că nu aveau o pregătire practică suficientă pentru jobul pe care îl vizau. Sunt tineri care se programează la un interviu şi nu se prezintă, fără să anunţe“, a spus pentru zf.ro Daniela Necefor, managing partner la o companie de consultanţă.

Cei care totuşi ajung la interviurile de angajare nu sunt suficient de bine pregătiţi în ceea ce priveşte conţinutul jobului vizat.

„Există un decalaj între aşteptările angajatorilor şi ceea ce oferă candidaţii. Ei au nişte idei preconcepute care nu sunt potrivite cu realitatea din teren. Nu au noţiuni de bază despre organizare şi planificare a activităţii, pe care noi, ca recrutori, ne dorim să le aibă încă din facultate“, spune şi Raluca Pârvu, business manager în cadrul unei companii de resurse umane.

O altă situaţie cu care se mai confruntă angajatorii este cea în care candidaţii nu cunosc regulile gramaticale ale limbii române.

„Tinerii fac multe greşeli gramaticale. Am avut un client care ne-a cerut să testăm limba română. Cred că s-a ajuns la aceste deficienţe din cauză că aproape toate examenele din cadrul universităţilor sunt de tip grilă“, a explicat Daniela Necefor.

 Reggio Emilia, miracol pentru rugbistul român Mihai Cîju, lovit de o mașină. «După accident reîncep să trăiesc»

Padova, orgiile preotului Andrea Contin: sex cu enoriașele în casa parohială

Verona, autocar în flăcări pe autostradă. Bilanț tragic: 16 adolescenți maghiari morți

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version