Menu
in

Nicu Băiatu, șef al mafiei ruseşti din Italia, a fost prins la Iași și extrădat la Roma

Ion Lonovan, zis „Nicu Băiatu’”, 42 de ani, unul dintre liderii mafiei rusești din Italia, a fost arestat la Iași și extrădat, pentru a fi judecat pentru constituire de grup infracțional cu metode mafiote. De origine din R. Moldova, lider al grupării interlope Vor-V Zakone (Hoţi în lege), Ion Lozovan este judecat în mai multe dosare, fiind şi condamnat, acum câţiva ani, pentru fapte de trafic de carne vie, scrie Adevărul.

Nicu Băiatu’ a fost arestat provizoriu în data de 29 septembrie, iar acum judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au dispus extrădarea acestuia în Italia. Prin rețeaua sa, Lozovan a reuşit să ducă în Italia în mod clandestin, încă din 2002, nenumăraţi cetăţeni basarabeni.

„Persoana solicitată este acuzată că ar face parte dintr-o organizaţie de tip Mafia numită Vor-V Zakone – hoţ în lege, provenită de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, având ca scop exploatarea imigraţiei ilegale prin folosirea forţei de intimidare, amenintare şi violenţă. Persoana în cauză a fost identificată ca lider al unei grupări fiind acuzat că, împreună cu alţi asociaţi, a gestionat şi organizat imigraţia unor moldoveni din Republica Moldova către Italia”, a explicat procurorul Iulian Ispir, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, citând din mandatul de arestare emis de italieni.

Nicu Băiatu’ are pe numele său mai multe dosare în Italia, fiind cercetat sau condamnat, de-a lungul timpului, în Verona, Vicenza, Modena sau Venezia. El ar mai fi fost implicat şi în alte tipuri de infracţiuni, precum traficul de persoane sau extorcarea de fonduri.

Numele lui Lozovan apare şi într-o anchetă a DIICOT, ce vizează gruparea „hoţi în lege” ce a acţionat pe teritoriul României.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version