Menu
in

Nadia Comăneci, umilită şi bătută de antrenori. A fost lansată cartea „Nadia şi Securitatea”

Istoricul Stejărel Olaru, expert în istoria serviciilor de informații, a publicat cartea „Nadia și Securitatea”, un volum de peste 400 de pagini în care prezintă note informative despre Nadia Comăneci și dezvăluie agresiunile la care ar fi fost supuse gimnastele la lotul naţional de către antrenorul Bela Karolyi.

„Povestea Nadiei Comăneci, așa cum o citim aici, seamănă foarte puțin cu ceea ce știam din presa de atunci și din zvonistica ultimelor decenii. Nadia n-a fost o răsfățată a vieții în România lui Ceaușescu. Stejărel Olaru pune pe hârtie o aventură pe care o citești cu un nod în gât. Este aventura unui idol batjocorit, a unui om care, la un moment dat, n-a mai putut să suporte. Și a plecat”, este descrierea pe care o face cărții scriitorul Radu Paraschivescu, conform gsp.ro.

Viaţa fostei gimnaste, derulată sub ochii atenți ai Securității

Împărțită pe șapte capitole, cartea documentată de Stejărel Olaru spune întreaga poveste a Nadiei, derulată sub ochii atenți ai Securității. „Am știut că am fost urmărită, dar nu mi-am imaginat niciodată amploarea acestor acțiuni”, sună dezvăluirea gimnastei.

„Sportivul despre care se știa orice mișcare, orice vorbă și orice gând, la cererea poliției politice de atunci, înfricoșătoarea Securitate, o plasă nevăzută din care marea sportivă a reușit sa scape abia în toamna lui 1989”, spune autorul. Care a transformat cele 400 de pagini, după zeci de ani în care a studiat dosare până nu demult secrete, într-un roman, care nu este doar o biografie tradițională.

Olaru oferă publicului un tablou al modului în care Securitatea urmărea modul crud în care Bela Karolyi antrena lotul național de gimnastică. Acolo unde sportivele erau bătute şi jignite în mod repetat. Informatoarea „Gheorghe Daniela” povestea cu lux de amănunte evenimentele, într-un raport din 1974: „Față de gimnaste a manifestat o atitudine de teroare și brutalitate care contravin(e) total cu principiile pedagogice, pentru care a avut o serie de reclamații din partea părinților. Fetele au fost bătute uneori până la hemoragii nazale sau pedepsite prin exerciții fizice până la epuizare”.

“Prin luna mai a.c. (n.r. 1976) Bela Karolyi a dat dispoziţie categorică la gimnaste că dacă au nevoie de assistenţă medicală mai întâi să fie anunţat el şi cu acceptul lui să meargă la medic. Din constatările personale, Karolyi Bela se adresa în permanenţă la gimnaste cu epitete jignitoare: ‘vaci, tâmpite, proaste, găini, vădane, grase, dobitoace…’“ – informare “Ionescu” (doctorul Teofil Dragomir) către locotenent-colonelul Vasile Miriţă (septembrie 1976).   Bela Karolyi are precocupări evidente de a o discredita pe Nadia Comăneci şi a o determina să se retragă din activitatea de performanţă. Astfel, deţinem date din care rezultă că o jigneşte în mod vulgar, permanent, afirmând că pentru el capitolul Comăneci s-a terminat” – ACNSAS, fond Documentar, dosar 13346, vol. 26, f. 303

“A avut (n.r. Bela Karolyi) o comportare necorespunzătoare faţă de Nadia Comăneci şi Teodora Ungureanu constând în injurii, cuvinte jignitoare, fiind chiar bătute, deoarece ar avea o greutate necorespunzătoare pentru concurs” – ofiţer de Securitate Ioan Popescu, însoţitor al delegaţiei României la un turneu de pregătire în Spania (aprilie-mai 1977).   “În toată perioada deplasării din Spania, antrenorul Bela Karolyi a avut o comportare dură faţă de sportive şi în mod deosebit faţă de Nadia Comăneci şi Teodora Ungureanu. În acest sens a lovit-o pe Nadia în timp ce făcea controlul greutăţii corporale…” – Sursa “Lily” către căpitanul Nicolae Ilie

«Am luat un pic de şampon, nu pentru a mă sinucide, ci pentru a atrage atenţia»

De-a lungul timpului, s-a zvonit despre o posibilă tentativă de sinucidere a Nadiei Comăneci, în august 1978, la doi ani după ce obţinuse notele 10 de la Jocurile Olimpice de la Montreal. Fosta gimnastă a negat în ultimii ani informaţia, chiar dacă, într-un interviu din 1990 pentru revista Life, a susţinut că tentativa a existat. Mai târziu, într-un interviu pentru emisiunea “The Magic and Mistery of Nadia” de pe postul ABC Sports, Nadia a dezvăluit că a vrut doar să atragă atenţia celor din jur prin acest gest.  

“Da. Când m-am mutat şi mi-au schimbat antrenorii, nu mi-a plăcut la Bucureşti. Nu aveam pe nimeni cu cine să vorbesc şi am vrut să atrag atenţia oamenilor, să ştie că ceva nu este în regulă, că ceea ce se întâmplă nu este bine pentru mine. Am luat un pic de şampon, nu pentru a mă sinucide, ci pentru a atrage atenţia”, spunea Nadia Comăneci în timpul interviului, relatează Adevărul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version