in

Muncești 20 de ani în Italia și pierzi toți banii în România: s-au întors să investească și iată ce-au pățit

Au muncit aproape 20 de ani în Italia, au strâns ceva bani și au revenit acasă. S-au întors în speranţa că vor deschide o afacere pe fonduri europene. Acum, riscă să piardă toţi banii agonisiţi în străinătate.

Cei care s-au aflat la putere în România, indiferent de culoarea politică, s-au întrecut de-a lungul anilor în promisiuni pentru românii aflaţi la muncă în străinătate, în încercarea de a-i aduce înapoi acasă.

Unii chiar s-au întors, însă au constatat că acum riscă să piardă toţi banii agonisiţi în Italia sau Spania, pentru că autorităţile, de această dată cele locale, le pun beţe-n roate atunci când vor să deschidă o afacere cu fonduri europene în comuna natală. Cei șicanaţi sunt ciobanii dintr-o localitate din Brașov, Șercaia, unde primarul PNL este la al patrulea mandat și l-ar vrea și pe al cincilea.

Nicu Bîgu a muncit 14 ani în Italia, dintre care șase a lucrat în construcţii, iar apoi și-a făcut propria firmă, tot de construcţii. “A fost foarte greu la început, România nu era în UE. Eu eram dispus să muncesc, dar m-am trezit acolo fără niciun sprijin. Nu știam încotro s-o iau, dar m-a ajutat un alt român, care m-a luat la el acasă și, încet-încet, am început să lucrez și să pun ban pe ban. Apoi, mi-am făcut propria firmă, pe care am închis-o, chiar dacă mergea bine, și am decis să mă întorc acasă, în comuna celei care între timp îmi devenise soţie, Șercaia“, povestește Nicu Bîgu pentru România Liberă.

În noiembrie anul trecut, a venit la Șercaia și a cumpărat 400 de oi. În total a investit peste 50.000 de euro. Avea planuri mari – să acceseze fonduri europene și să pună pe picioare o afacere care nu putea fi decât profitabilă, având în vedere că o dispoziţie legală (OUG 34/2013) îi obligă practic pe primari să le închirieze pășuni crescătorilor de animale. Numai că nu a luat în calcul faptul că primarul din Șercaia, Cristinel Paltin, are propria asociaţie agricolă, „Narcisa Sălbatică“. Edilul e omul din spate, căci oficial, în acte, apar ginerele său, Adrian Penciu, împreună cu alţi apropiaţi din comună.

Asociaţia a închiriat de la Primărie majoritatea terenurilor din comună, tot pentru pășunat, iar ceilalţi proprietari de oi, care nu fac parte din acest „cerc închis“, au rămas cu buza umflată, înghesuind animalele pe câteva hectare. Primăria Șercaia nu a organizat licitaţie pentru închirierea acestor terenuri, iar Consiliul Local votează în unanimitate – indiferent de coloratura politică, PNL sau PSD – tot ce propune primarul.

Asociaţie agricolă are și viceprimarul, care a luat, la rândul său, „partea leului“ din suprafeţele pășunabile.

Primarul Cristinel Paltin nu neagă starea de fapt:„Când au luat 300-400 de animale, nu s-au gândit că nu au niciun metru de pământ?“.

foto: romanialibera.ro

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

De necrezut pentru Italia: un mort din cauza obezității la fiecare 10 minute

«Am muncit, vrem banii». Români lăsați fără salarii pe un șantier din Bad Zwischenahn