Preşedintele Traian Băsescu nu mai are dreptul să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor, însă nu stă de departe de lupta pentru cea mai importantă funcţie în stat. Şeful statului a analizat şansele principalilor candidaţi la prezidenţiale şi a precizat că nici Crin Antonescu, nici Klaus Johannis şi nici Sorin Oprescu nu vor prelua funcţia de preşedinte al României în 2014, deşi se găsesc, alături de premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în primele poziţii în sondajele de opinie. Băsescu îl creditează pe acesta din urmă cu cele mai mari şanse în eventualitatea în care se va hotărî să candideze.
Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă că nici unul dintre politicienii Victor Ponta, Sorin Oprescu, Crin Antonescu şi Klaus Johannis nu va fi preşedintele României. Nu acelaşi lucru a declarat despre actualul guvernator al BNR, Mugur Isărescu.
„O să spun un lucru pe care eu îl cred, dar să nu îmi cereţi detalii. Niciunul dintre ei nu va fi preşedinte. Dintre politicieni, niciunul nu va fi preşedinte (…) Păi Victor Ponta a spus clar că nu vrea, iar ceilalţi trei nu pot”, a afirmat Băsescu, joi, 11 aprilie, într-o emisiune televizată.
El a spus că în privinţa scrutinului prezidenţial vor fi „sigur surprize”. De asemenea, întrebat despre o candidatură a lui Mugur Isărescu, Băsescu a spus că trebuie întrebat în primul rând acesta, însă el îl consideră un om valoros despre care nu poate vorbi decât frumos.
Ce spun sondajele
Cu un an înaintea alegerilor prezidenţiale, Mugur Isărescu conduce în topul personalităţilor în care românii îşi pun cea mai mare încredere.
Muugur Isărescu (44%) este urmat de Victor Ponta (43,6%), după cum relevă un sondaj recent efectuat de Inscop Research.
A treia poziţie este ocupată de primarul Capitalei, Sorin Oprescu (38,6%). Liderul PNL, Crin Antonescu, adună 32% încredere multă şi foarte multă, într-o creştere uşoară faţă de luna februarie, când cumula 30,1%. Klaus Iohannis, transformat, prin apartenenţa la PNL, de la nivelul unei personalităţi locale/regionale la nivelul unei personalităţi naţionale, înregistrează un scor ridicat: 31%. Dintre primii zece oameni politici în topul încrederii, şapte sunt asociaţi USL, direct sau indirect, dacă este introdus în această categorie şi Sorin Oprescu, în virtutea parteneriatului electoral de anul trecut. Unul singur este un actor politic efectiv al opoziţiei, Mihai Răzvan Ungureanu. Liderii PDL se află sub nivelul de încredere al lui Traian Băsescu (20%): Vasile Blaga – 16,8%, Monica Macovei – 16%, Emil Boc – 15%, Elena Udrea – 14,4%.
Antonescu, soluţia oficială a USL
Liderul PNl, Crin Antonescu, este propunerea Uniunii Social-Liberale pentru alegerile prezidenţiale din 2014, însă este într-o scădere la capitolul imagine. Episodul suspendării preşedintelui de anul trecut a lăsat urme adânci în scorurile înregistrate de Antonescu în sondajele de opinie, iar prestaţia acestuia ca preşedinte interimar i-a dăunat prezidenţiabilului USL. De asemenea, pe fondul neînţelegerilor cu social-democraţii cu privire la liniile guvernării, Antonescu s-ar putea vedea anul viitor lipsit de sprijinul acestora în cursa pentru Palatul Cotroceni.
Nici în propriul partid, Crin Antonescu nu se poziţionează drept lider detaşat, aripa Călin Popescu-Tăriceanu fiind în opoziţie şi atacând deciziile partidului. Antonescu s-ar putea trezi chiar concurat de fostul premier pentru poziţia de candidat al PNL pentru alegeri.
Oprescu ar intra în luptă
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, nu exclude varianta participării la alegerile prezidenţiale de anul viitor, mai ales că sondajele de opinie îi îndreptăţesc opţiunea. În cazul în care USL s-ar dezbina, Oprescu ar putea fi sprijinit de foştii săi colegi din PSD în curs pentru Palatul Cotroceni. „După atâţia ani de zile de viaţă, de experienţă, de neatârnare prin cui aşa cum a vrut unul să stea Oprescu, spun că da cred ca aş putea face faţă ( unei candidaturi -n.r.) dacă va fi nevoie, punct” a spus Sorin Oprescu, joi, 11 aprilie.
Oprescu a mai declarat că vrea să-şi ducă la bun sfârşit mandatul de primar dar şi că va candida pentru un al treilea.
„Oprescu deocamdată este primar general, răspunde în faţa bucureştenilor de ce le-a promis şi vreau să le duc la capăt”, a mai declarat primarul general al Capitalei.
Varianta Klaus Johannis
Aderarea primarului Sibiului, Klaus Johannis, la PNL, l-a transformat pe acesta într-o figură publică centrală, cotată cu şanse fie pentru un mandat de preşedinte, fie pentru un viitor mandat de premier.
Acest lucru a fost recunoscut chiar de preşedintele liberal, Crin Antonescu, care deja îl vede pe primarul Sibiului drept succesor al său la conducerea PNL.
Isărescu, la Cotroceni?
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, este un nume vehiculat drept potenţial candidat la alegerile prezidenţiale. Deşi se bucură de o mare popularitate şi încredere în ţară, guvernatorul nu şi-a exprimat intenţia de participa la alegeri.
Guvernatorul BNR nu are nicio intenţie să candideze la preşedinţie, a declarat, joi, 11 aprilie, consilierul acestuia, Adrian Vasilescu. „Nu are nicio intenţie să candideze şi, mai mult decât atât, nu i-a făcut nimeni o asemenea propunere, deşi apar materiale, surse care ştiu că va candida cu nu ştiu ce formaţie, în nu ştiu ce combinaţie. Toate acestea sunt, scuzaţi-mi expresia, poveşti. Mai mult decât atât, nici nu are intenţia de a candida. Nu acesta este, după câte ştiu eu, şi cred că ştiu bine, planul de viitor al guvernatorului. Acest plan de viitor mai are 2 ani din actualul mandat la Banca Naţională. Numărul de mandate nu este limitat. (…) BNR este un punct de comandă care trebuie să asigure stabilitatea financiară a României. Astăzi, fără stabilitate financiară, nu ai niciun viitor”, a spus Vasilescu.
Trebuie menţionat că Mugur Isărescu a candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2000, ca independent sprijinit de Convenţia Democrată (CDR), şi a ieşit pe locul 3 cu 9,54%.
Ponta nu va candida în 2014
Actualul premier nu ţinteşte Palatul Cotroceni, însă lucrurile s-ar putea schimba pe fondul neînţelegerilor cu partenerii de guvernare din cadrul USL. Victor Ponta a negat că ar avea de gând să candideze la alegerile prezidenţiale din 2014, în ciuda faptului că sondajele de opinie arată că l-ar învinge pe Crin Antonescu.
„Am toată încrederea în Crin Antonescu şi dacă va mai avea nevoie de mine, mă voi lupta alături de el în campania de la prezidenţiale (…) Sunt ferm hotărât să nu candidez la prezidenţiale”, a declarat premierul.
El a mai arătat că sprijinul PSD va fi hotărâtor pentru candidatul la preşedinţie. „Deocamdată, lucrurile arată că sunt un ajutor pentru domnul Antonescu. Pe de altă parte, fără PSD nu câştigă nimeni prezidenţialele”, a mai spus Victor Ponta.