Menu
in

Moţiunea a picat. Relaţiile româno-maghiare au încins atmosfera în Parlament

Codul Muncii asumat de Guvern a fost adoptat, iar Emil Boc rămâne premier. Moţiunea de cenzură „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate” a fost respinsă, după ce a întrunit doar 212 voturi „pentru”, din cele 236 necesare. Cinci parlamentari ai puterii au votat şi ei moţiunea, deşi directiva de partid era să se abţină.

Astfel, Executivul condus de Emil Boc a trecut cu bine de cea de-a opta moţiune de cenzură depusă de parlamentarii opoziţiei. Pe durata şedinţei, sindicaliştii din toate domeniile au participat la un miting de protest în Piaţa Constituţiei. Organizatorii sperau că vor veni la acţiune cel puţin 50.000 de oameni, însă jandarmii au anunţat că au fost prezenţi aproximativ 8.000 de protestatari.

Autonomia maghiară a încins spiritele

Şedinţa desfăşurată pe durata a opt ore a fost presărată de un continuu scandal între Putere şi Opoziţie. USL a încercat să introducă pe ordinea de zi o declaraţie a Parlamentului pe tema declaraţiilor premierului ungar Orban Viktor.

„Să fie Ardealul cum a fost şi naţiunea ungară cum a fost”, ar fi fost îndemnul transmis maghiarilor din România de către de premierul Ungariei, Viktor Orban, pe 15 martie.

Rând pe rând, reprezentanţii opoziţiei, dar şi unii de la PDL, au venit la microfon să vorbească despre noul subiect, tema glisând spre gestul unui extremist maghiar care l-a „spânzurat” pe Avram Iancu. Pesediştii şi liberalii s-au indignat, reproşându-i lui Emil Boc că nu face nimic pentru a condamna astfel de gesturi şovine de frica „stăpânilor” săi maghiari.

Crin Antonescu a ridicat primul piatra: „În numele cui veniţi dumneavoastră, domnule prim-ministru, cu ideologii dumneavoastră, cu şmecherii dumneavoastră de toate culorile? În numele cui veniţi atât de vesel aici? În numele angajatorilor, al mediului de afaceri, al angajaţilor, al efigiei spânzurate a lui Avram Iancu, în legătură cu care nu vreţi să ştiţi nimic şi nu daţi doi bani ca să nu supăraţi noul stăpân, care nu mai e Traian Băsescu, ci e Viktor Orban?”

„M-a deranjat enorm gestul cu privire la Avram Iancu făcut de 15 martie şi consider că un asemenea gest nu trebuie să rămână netaxat, dar trebuie să fie taxat de către autorităţile statului, conform legii, şi nu pe alte căi şi pe alte modalităţi. Un asemenea gest, precum cel la adresa lui Avram Iancu, a fost un gest de incitare la ură naţională şi, ca atare, trebuie privit de autorităţile statului, care să-şi facă datoria în consecinţă”, a fost reacţia premierului lka criticile Opoziţiei.

Curtea Constituţională, sesizată

PSD şi PNL au depus la Curtea Constituţională o sesizare privind Codul Muncii, în care contestă asumarea răspunderii Guvernului, dar şi încălcarea unor prevederi constituţionale.

Sesizarea depusă la Curtea Constituţională este semnată de 112 deputaţi PSD, PNL şi PC. Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a declarat că sesizarea acuză „modul abuziv în care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, evitând dezbaterea asupra Codului Muncii”.

De asemenea, opoziţia afirmă că există anumite prevederi din noul Cod al Muncii care intră în conflict cu textele din legea fundamentală. Acestea sunt legate de dreptul la muncă, dreptul la asociere, dreptul la grevă, dreptul la salariu şi la un nivel de trai decent.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version