Menu
in

Mitingul diasporei, trei deputați USR au depus plângeri la Parchetul General

Deputatul USR Stelian Ion a depus, la Parchetul General, o plângere în nume propriu după mitingul din 10 august, dar și în numele membrului USR Doru Oprea, care a fost rănit grav în timpul protestului diasporei.

“Colegul nostru Doru Oprea a fost una dintre victimele cel mai grav afectate de evenimentele din 10 august. A suferit o operație în urma căreia i s-a extras din picior un capac de grenadă. Am toate actele medicale, avem plângerea penală în numele lui Doru Oprea. Colegul nostru a fost la un pas de moarte pentru că grenada a trecut la câțiva milimetri de artera femurală.

Trebuie ca ancheta să releve cine sunt vinovații principali, nu vrem țapi ispășitori în persoana unor jandarmi subordonați. Vrem ca ancheta să spre abuzul de putere săvârșit de comandanți și cei care au dat ordine politice  pentru reprimarea acestei manifestații pașnice. În denunțul meu am indicat că vreau să se ia măsuri și împotriva huliganilor care au instigat și au lovit jandarmii”, a declarat deputatul USR Stelian Ion.

Plângeri au fost depuse și de deputații USR Emanuel Ungureanu și Tudor Pop, contra modului în care au acționat jandarmii.

Până acum, numărul plângerilor depuse de victimele violențelor comise la mitingul diasporei, din data de 10 august, depășește 700. De asemenea, Parchetul General a cerut expertizarea gazelor folosite de jandarmi asupra manifestantilor.

Fiica Regelui Mihai: Violenţe de la mitingul diasporei au afectat unitatea naţională şi reputaţia noastră internaţională

Ambasadorul George Bologan se întâlnește cu crema politicii italiene

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version