”România, dacă nu ia nişte decizii în 2015, riscă să piardă pariul cu sistemul sanitar în sensul că va fi o problemă să mai găseşti un medic în câţiva ani în ţară.”, a declarat de curând, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, într-o emisiune la B1 TV.
Potrivit ministrului, deficitul de personal în sănătate însumează 40.000 de posturi. Ministrul a mai precizat că blocarea posturilor în sănătate, în 2009, i-a determinat pe cei mai mulţi dintre medici să plece din România pentru a munci peste hotare. Astfel, peste 5.000 de cadre medicale au plecat să lucreze în străinătate doar în ultimii doi ani.
„Noi când am blocat posturile, toate promoţiile de medici care au terminat specialitatea în România din 2010 până în 2014 au trebuit să plece, neavând cum să se angajeze în România. Deci i-am gonit noi, noi am creat trendul. (…) Foarte mulţi mă întreabă de ce pleacă medicii. Mulţi plecau deoarece concurenţa cu Vestul e dezvantajoasă nouă, acolo, un medic specialist poate să ajungă la câteva mii de euro pe lună, dar mulţi nu pleacă pentru bani”, a declarat Bănicioiu.
Un prim pas în rezolvarea acestei situaţii a fost, potrivit ministrului, deblocarea posturilor în sistemul sanitar, astfel că, din octombrie anul trecut, au fost angajate 4.500 de cadre medicale. Este însă nevoie de măsuri urgente în sistemul de sănătate din România, pentru a nu rămâne complet fără medici specialişti, a avertizat Bănicioiu.
În ceea ce priveşte diferenţele de salarizare între România şi Vest, Bănicioiu a precizat că în ţară, un medic rezident câştigă în jur de 1.200 de lei (aproximativ 270 euro), la care se adaugă o bursă de 650 de ron/lunar (150 euro), iar un medic sef de secţie are în jur de 4.000 de lei (900 euro), în timp ce în străinătate salariile medicilor ajung la mii de euro.