Menu
in

Minim istoric al leului față de euro. «Emigranții care pleacă din România nu mai trimit la fel de mulți bani în țară»

Leul este la cea mai scăzută valoare din istorie față de euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4.7808 lei/euro, în creştere cu 0,07% faţă de valoarea atinsă miercuri, respective 4,7776 lei/euro.

A fost a patra zi consecutiv în care euro a atins un nou nivel record în raport cu leul.

Joi dimineață, euro a depășit nivelul de 4,85 lei la unele bănci comerciale.

Cele mai mari bănci comerciale din România vindeau euro, joi, şi cu peste 4,85 lei. BRD a afişat un curs valutar, la vânzare, la casa de schimb, de 4.8570 lei/euro. Lira sterlină a ajuns la 5.5850 lei.

Finanțiștii susțin că deprecierea leului are loc în contextul în care, în perioada ianuarie – septembrie, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 8,103 miliarde euro, cu 19,2% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Analiștii financiari estimează că, în următoarele luni, euro se va apropia de 5 lei. Căderea leului are loc din cauza importurilor tot mai mari pe care companiile le fac în această perioadă de dinaintea sărbătorilor, când românii cumpără foarte multe bunuri care nu sunt produse la noi în ţară.

Datele economice proaste pun şi ele presiune pe leu, iar efectele sunt ca de bumerang – vor apărea din nou scumpiri, avertizează specialiştii.

Iancu Guda, analist financiar, a declarat, citat de Știrile ProTV: „Deprecierea este oarecum sezonieră în perioada de dinaintea sărbătorilor de iarnă, când foarte multe companii își fac stocuri, importă masiv pentru perioada care urmează, din păcate nu mai există acele repatrieri de bani. Emigranții care pleacă din România nu mai trimit la fel de mulți bani în țară deoarece pleacă împreună cu familiile.”

De la Banca Naţională această cădere a leului se vede ca o corecţie făcută de piaţă.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR: „Se poate considera o corecție a pieței care vine după ani întregi în care s-a consumat mai mult decât s-a produs și s-a stimulat mai mult consum decât poate era cazul. Nu vorbim aici despre creșterile salariale pe care trebuiau să le facă, ci de dimensiunea creșterilor.”

România este campioana scumpirilor în Europa de 14 luni consecutive. Luna trecută am condus din nou clasamentul în condiţiile în care în ţările de la Mediterană apar ieftiniri faţă de anul trecut și inflația medie a Uniunii e de 1,1. Problema e că un euro mai scump aduce alte creşteri de prețuri, iar acestea sunt stimulate de oamenii care fac cumpărături.

Acuzații politice

Acuzat de deprecierea cursului este și noul ministru de Finanțe, Florin Cîțu, care a făcut declarații alarmiste despre situația finanțelor țării. Ministrul Finanţelor a declarat, în 14 noiembrie, că deficitul bugetar la 10 luni este 2,84% din Produsul Intern brut, nivel care depăşeşte estimarea pentru întregul an, iar dacă ne se face nimic în următoarea lună şi jumătate deficitul bugetar va depăşi 4% din PIB.

În aceeaşi zi, moneda naţională a atins un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4.7669 lei/euro.

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, îi solicită demisia ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, invocând faptul că acesta ar fi „sabotat” cursul de schimb şi „a avut întâlniri ascunse cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale”. PSD a anunțat o moțiune împotriva ministrului Cîţu.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version