UPDATE:
O femeie de 40 de ani a murit la spital în urma accidentului petrecut la Urișor, în județul Cluj, acolo unde un tren a lovit un microbuz.
IPJ Cluj a anunțat că una dintre femeile rănite în accidentul de la Urișor a murit la spital, în timp ce alte două persoane se află în stare critică, informează monitorulcj.ro.
Femeia decedată avea 40 de ani și era din Darabani, județul Botoșani.
ȘTIREA INIȚIALĂ
A fost activat planul roşu de intervenţie în judeţul Cluj, după ce un microbuz în care se aflau 10 persoane a fost lovit în plin de un tren.
Oamenii veneau din Italia şi voiau să ajungă acasă, în judeţul Botoşani. 8 persoane a fost transportate la spital, dintre care două în stare gravă: o fetiţă de 9 ani şi mama ei. Medicii încearcă din răsputeri să le salveze viaţa.
Tragedia s-a întâmplat în dreptul localităţii Urișor. Şoferul ar fi vrut să evite aglomerația de pe drumul național 1C, așa că a ales o scurtătură, pe un drum agricol. Acolo s-a întâmplat nenorocirea. Microbuzul a fost lovit în plin pe calea ferată de un tren cu pasageri, care circula pe ruta Baia Mare –Cluj-Napoca.
Treviso, ciocnire frontală între două mașini, una ia foc: fetiță română de 9 ani moare
O fetiţă de 9 ani a fost preluată un elicopter şi dusă de urgenţă la Spitalul Judeţean din Cluj.
Ceilalţi răniţi din microbuz au ajuns la spitalul din Dej pentru investigaţii.
Între timp medicii au decis ca şi mama fetiţei să fie transferată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Cluj.
Șoferul microbuzului a scăpat teafăr din accident şi este audiat de poliţişti.
Andreea Vișan, purtător cuvânt IPJ Cluj: „Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ. Cercetările sunt continuate, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.”
Oamenii legii încearcă acum să afle cum de şoferul microbuzului nu a văzut trenul, mai ales că locul în care s-a produs accindentul este unul cu vizibilitate bună.