Menu
in

Metodele angajaților MAE: ”Îmi bag p…, noi nu avem lege”

STIRIPESURSE.RO a intrat în posesia unei înregistrări care poate să arunce în aer Ministerul de Externe! Înregistrarea, făcută de șeful secției consulare a Ambasadei României la Ankara, Cristian Radu, îi are ca protagoniști pe șeful Corpului de Control, Silviu Barbu, și pe directorul Departamentului Consular, Bogdan Stănescu.

Această înregistrare a ajuns și la ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, dar și la premierul Dacian Cioloș. Ea datează din luna iunie 2015 și a fost făcută după ce Cristian Radu a susținut examenul pentru postul de șef secție consulară la Ankara.

Diplomatul Radu a ajuns la Ankara, de unde a fost rechemat după numai 5 luni. Asta pentru că, susține el, ar fi deranjat intermediarii vizelor care aveau legătură cu personalul din Ambasadă, care ar fi luat o parte din banii de la cei care obțineau vize pentru România.

Din înregistrare, se poate observa cum Silviu Barbu, șeful Corpului de Control, îi precizează lui Cristian Radu că nu poate pleca în misiune cât timp are proces pe rol cu MAE și că ar fi bine să renunțe. Același lucru îl spune și șeful direct al lui Radu, Bogdan Stănescu. În plus, Barbu îl avertizează pe Radu că cine are curajul să meargă să spună presei ce se întâmplă în MAE va fi EXECUTAT! Conform avocaților diplomatului Radu, ceea ce s-a întâmplat poate fi încadra la șantaj, amenințări și abuz în serviciu.

”El nu poate să semneze plecarea ta la post cât ai acțiunea în instanță. Pe mine mă doare în p..ă de avocații ăștia și de procesul cu MAE. Spune-le că dacă persistă în chestia asta, gândește-te, ei îți fac ție rău. Îți zic pentru a mia oară și ultima oară. Trebuie să le spui la avocați să renunți la proces. Tu poți să îi spui ăluia: vino în p…a mea la mine…(n.r. să încheie procesul cu MAE) Noi te promovăm. De mâine închei acțiunea!”, e doar o secvență din dialogul dintre funcționarii MAE și diplomatul Cristian Radu.

Înregistrarea scoate în evidență metodele pe care le folosesc funcționarii din cadrul MAE în raport cu diplomații: cum sunt angajați, cum sunt promovați sau trimiși la post.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version