Fenomenul migraţiei specialiştilor sau „exodul creierelor” este definit ca un transfer constant de personal cu înaltă calificare, din anumite ţări, în general mai puţin dezvoltate, către altele mai puternice economic. Fenomenul a luat o amploare în societatea românească mai ales în ultimii 20 de ani şi este chiar una dintre cauzele actualei situaţii de criză. „Hemoragia de valori naţionale” este atât de mare încât începe să fie observată şi de diplomaţii marilor puteri europene.
Prezenţi la o conferinţă organizată de Academia de Studii Economice, ambasadorii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii au criticat lipsa de strategie a autorităţilor române în lupta cu ceea ce ambasadorul Franţei numeşte „hemoragia de creiere”.
„Se spune că astăzi sunt aproximativ trei milioane de români peste hotare. Trei milioane de români, raportat la populaţia ţării mele de 60 milioane, înseamnă zece milioane de oameni în 25 de ani. Sângeraţi. Pierdeţi oameni”, a avertizat François Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti. Iar printre aceştia se numără medicii, cărora statul român le-a refuzat dreptul la salarii decente, spune diplomatul francez.
„Potrivit statisticilor, 2.000 de doctori pleacă din România în fiecare an. Dacă investeşti în pregătirea medicilor vreme de șapte ani şi apoi le oferi ca salariu doar 400 de euro, atunci acesta este rezultatul”, a arătat François Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti.
România trebuie să facă o strategie ca să aducă înapoi, în ţară, specialiştii şi lucrătorii calificaţi, a completat şi reprezentantul Germaniei.
„Am vrea să vedem o abordare echilibrată. Asta înseamnă nu numai migraţia de creiere, ci şi reţinerea talentelor în ţară”, spune Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la Bucureşti.
În plus, diplomaţii atrag atenţia că statul român nu face eforturi în a-i convinge pe investitorii străini să demareze afaceri în ţara noastră. „E important ca şi Guvernul să joace un rol în atragerea de investitori. Să fie promovate valorile României. Dar e vorba şi despre luarea unor măsuri concrete pentru asigurarea unui mediu de business mai predictibil şi mai transparent”, punctează Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.
La sfârşitul lunii februarie, aflat în vizită în Germania, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că numărul mare de absolvenţi de facultate care pleacă din România este o pierdere importantă pentru ţară.
Boala României
Cea mai mare pierdere a României sunt medicii, care aleg să îşi construiască o carieră şi un renume în alte ţări ale Uniunii Europene, imediat după ce ies din băncile facultăţii. Un studiu realizat de Societatea Academică Română arată că principalul motiv pentru care România pierde doctorii în favoarea Occidentului este acela că nu sunt plătiţi la nivelul pe care îl merită.
România are o mare problemă cu medicii care aleg să plece din ţară, atraşi în primul rând de beneficiile materiale care li se oferă în alte state europene. Potrivit unei statistici a Comisiei Europene, în ultimii 18 ani au plecat din România peste 17.000 de cadre medicale. Dintre aceştia, aproape peste 9.000 sunt doctori, iar restul asistente medicale.
Statisticile furnizate anul trecut de Ministerul Sănătăţii sunt şi mai îngrijorătoare decât cele din ţările în care au plecat medicii români: aproximativ 15.000 de medici au ales să profeseze în altă parte decât în ţara noastră, de la intrarea României în Uniunea Europeană, adică în ultimii opt ani. În plus, în 2014 au fost înregistrate 2.450 de cereri pentru eliberarea certificatelor care permit munca în străinătate. În ceea ce priveşte ţările în care au plecat absolvenţii noştri de Medicină, Germania se află în top – 33% dintre medici români au ales să profeseze în această ţară. Marea Britanie este pe locul 2, urmată de Belgia, Suedia şi Irlanda.
Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, ultimele statistici, din 2012, arătau o scădere drastică a ponderei numărului de medici pe cap de locuitor. Mai exact, un medic ar fi trebuit să trateze peste 500 de pacienţi români.