România pregăteşte medici pentru export. În prima zi de înscrieri la Universitatea de Medicină din Capitală, mulţi dintre cei care vor să ajungă medici au recunoscut că au ales meseria cu gândul că vor profesa în altă ţară. Pentru că în alte ţări medicii sunt respectaţi şi muncesc în alte condiţii.
Unul din şase studenţi la medicină se gândeşte să plece din România la terminarea studiilor sau în timpul rezidenţiatului, reiese dintr-un studiu al Colegiului Medicilor.
În acelaşi studiu se spune că mai bine de două treimi dintre viitorii medici susţin că au început facultatea cu acest gând. La fel par să stea lucrurile şi la admiterea din acest an.
„M-am interesat în privinţa Japoniei, este o ţară cu altă mentalitate, alţi oameni, iar domeniul medical este foarte bine dezvoltat. Salariile sunt destul de bune”, a declarat pentru portalul Digi24 Alexandra Stănescu, candidat la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.
„Am fost şi într-un spital de afară şi erau superbe sălile, erau cu fotolii, la noi intri într-un spital şi e o atmosferă bolnăvicioasă”, spune şi Norbert Vasile, candidat la Facultatea de Medicină Generală.
Sunt însă şi optimişti care speră că, în câţiva ani, până vor ajunge ei rezidenţi, sistemul se va mai schimba.
„Medicii să fie mai apreciaţi şi să aibă salarii mai mari pentru că un medic rezident are salariu 1.500 de lei (aproximativ 340 euro)… cam atât ai dacă te duci să vinzi undeva”, afirmă Alina Cobzaru, candidat la Facultatea de Medicină Generală.
Universitatea de Medicină Carol Davila din Bucureşti pune la dispoziţia viitorilor studenţi 1.420 de locuri. Mai bine de o treime sunt dedicate Facultăţii de Medicină Generală, urmată de Medicină Dentară şi de Farmacie. 950 de locuri sunt bugetate de stat, iar 470 sunt cu taxă. Valoarea acesteia se ridică la 9.000 de lei (2.000 euro) pe an.
Pentru pregătirea fiecărui medic, statul alocă peste 10.000 de euro. În ultimii şase ani, în jur de 20.000 de medici au plecat din România, ceea ce înseamnă o pierdere de peste 220 de milioane de euro.
„De ce ai vrea să rămâi într-un sistem în care nu eşti nici respectat, nici învăţat, nici plătit cum trebuie? Fără pasiune este totuşi greu, nu poţi să faci medicină fără să-ţi pese”, este de părere doctorul Ştefan Gutue, medic specialist urolog.
În spitalele din România au mai rămas doar 13.000 de medici. Ar mai fi nevoie de încă pe atâţia, estimează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Pentru a împiedica exodul masiv din rândul cadrelor medicale, autorităţile au luat în calcul chiar şi varianta de a-i obliga, prin contract, pe absolvenţii de studii medicale, fie că sunt medici, stomatologi sau farmacişti, să profeseze în sistem o perioada de 10 ani de la absolvirea universităţii.