Cercetătorul Octavian Jurma spune că România ar putea avea până la 1 februarie până la 25.000 de infectări noi zilnic. Medicul a adăugat că Omicron este precum o „rachetă teleghidată” care îi va căuta foarte repede pe nevaccinați, iar imunitatea dobândită în urma trecerii prin boală nu oferă protecție pe termen lung.
„Este cert că vom avea un număr proporțional de mare de infectări, am știut asta și înainte de valul patru, iar prognozele s-au adeverit.
Dacă avem o variantă care produce un număr mare de infectări în țări cu rate mari de vaccinare, ne putem aștepta ca această variantă să producă un număr și mai mare de cazuri într-o țară cu o rată mică de vaccinare, cum este România.
Omicron este ca o rachetă teleghidată care îi va căuta foarte repede pe cei neprotejați, vulnerabili.
Cei nevaccinați sunt internați în proporție de 90%, inclusiv în țări cu rate de vaccinare de 90%. Omicron este atât de infecțios încât îi găsește și pe cei care în mod normal ar fi fost protejați de imunitatea de turmă”, a spus Octavian Jurma, potrivit Digi24.ro.
„Chiar daca este mai puțin patogenă decât Delta, din datele pe care începem să le avem, reiese că este chiar mai patogenă decât Alpha, iar pentru noi valul Alpha a fost devastator, am avut peste 10.000 de decese.
«Unii bolnavi refuză chiar și OXIGENUL». Anesteziștii italieni sunt în pragul disperării
Valul Omicron va trece, asta este o certitudine. Va trece, probabil, mai repede decât valul Delta, însă vedem că imunitatea dobândită prin infectare, care este atât de promovată de grupurile antivaccinare, nu ne oferă o protecție pe termen lung”, a completat Jurma.
România a confirmat oficial 92 de cazuri de infectare cu tulpina Omicron, iar Ministerul Sănătății a anunțat pe 31 decembrie că datele sugerează „începutul transmiterii comunitare pentru tulpina Omicron, care probabil va deveni dominantă în următoarele două săptămâni”.