Menu
in

Maşinile înmatriculate în afara României şi nefolosite mai mult de şase luni vor fi ridicate

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede că pot fi incluse sub incidenţa Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate şi maşinile înmatriculate în străinătate.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii 421/2002. Potrivit expunerii de motive, iniţiativa vizează modificarea şi completarea definiţiei termenului ”vehicule fără stăpân”, pentru a include şi vehicule înmatriculate în străinătate, deoarece au fost semnalate autoturisme de acest fel care nu au putut fi ridicate deoarece nu au numere de înmatriculate româneşti.

Iniţiativa are ca obiect de reglementare şi scurtarea de la un an la şase luni a perioadei în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice şi introducerea dovezii de achitare a taxelor auto, a amenzilor şi a dovezii efectuării ITP-ului de către proprietar/deţinător legal în termen de 5 zile de la primirea somaţiei.

Potrivit proiectului de lege, ”vehicul fără stăpân” este vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculate în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut, iar ”vehicul abandonat” este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version