Un bolnav internat la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din judeţul Buzău a omorât în noaptea de sâmbătă spre duminică trei pacienţi şi a rănit alţi zece. Ulterior încă doi răniţi au decedat. Bărbatul de 38 de ani a devenit violent şi a lovit cu stativul de perfuzii luat din spital. El fusese internat cu sevraj etilic. Atacatorul a fost prins de poliţişti la poarta spitalului şi a existat o luptă cu forţele de ordine până când a fost imobilizat.
Două minute. Atât i-a luat bărbatului internat la psihiatrie să facă 13 victime. La ora 3:30 s-a trezit şi a început să lovească sălbatic în colegii de salon. A fugit apoi pe hol şi a continuat atacul în camera vecină.
Victimele dormeau și, în plus, au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze în momentul atacului.
„Într-un episod psihotic acut, unul dintre pacienţii internaţi pe secţia de acuţi şi-a agresat colegii de salon şi pacientele dintr-un salon învecinat. (…) Pacientul despre care vorbim era internat într-un salon cu regim de supraveghere normal. Simptomele pe care le-a prezentat nu prevesteau nenorocirea care urma să se întâmple”, a declarat directorul Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, Viorica Mihălaşcu. Aceasta a precizat că „totul s-a petrecut în mai puţin de un minut”, deoarece agresorul era internat într-un salon normal de spital, fără supraveghere suplimentară. „Foarte, foarte repede, nu au putut să intervină. La momentul incidentului, în secţie, în pavilionul acela erau 6 asistente medicale, trei infirmiere şi doi muncitori supraveghere pacienţi psihici periculoşi. Personalul medical nu a apucat să intervină”, a mai spus directorul spitalului.
Magistraţii Tribunalului Buzău au decis internarea medicală provizorie a suspectului. Acesta va fi internat chiar în spitalul în care a atacat pacienţii şi unde specialiştii vor încerca să stabilească dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptelor.
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, bărbatul va fi acum internat într-un salon închis şi va fi păzit în permanenţă.
În acest dosar, procurorii au început urmărirea penală sub aspectul infracţiunii de omor calificat.
Pe măsură ce cazul își dezvăluie detaliile, apar și primele controverse. Principalul subiect: personalul medical din spital și supravegherea bolnavilor periculoși.
Personal insuficient
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat
luni dimineaţă că managerul Spitalului Săpoca şi-a dat demisia. Ministrul a mai
spus că va depune plângeri penale împotriva medicului de gardă şi a
asistentelor pentru neglijenţă în serviciu. Sindicaliştii de la Spitalul
de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, au spus că
personalul este insuficient şi este ”inadmisibil” ca, în weekend, o asistentă,
un instructor şi o infirmieră să rămână să supravegheze 70 de pacienţi cu
probleme psihice şi în cod penal. Sindicaliştii au afirmat că au avut numeroase
discuţii pe această temă cu reprezentanţii conducerii şi au trimis memorii
către Ministerul Sănătăţii, fără a se lua măsuri. ”A trebuit să moară oameni
pentru a fi crezuţi”, au transmis sindicaliştii.