Menu
in

”Mai sunt românii atașați de țara lor natală?”, ne întreabă o studentă română

Georgiana Amalia Radu a absolvit Facultatea de Știinte ale Comunicării din cadrul Politehnicii Timișoara iar în prezent lucrează la un proiect de cercetare cu tema ”Românii din străinătate: între identitate și alteritate”. A trăit în Italia cu mama sa, frecventând trei ani de școală elementară. Tatăl ei este avocat în Spania. A ales să studieze în țară dar nu uită nicio clipă că părinții sunt în străinătate.

Iată ce ne-a declarat în legătură cu proiectul său: ”Am ales ca temă de cercetare ”Românii din străinătate: între identitate și alteritate” deoarece, în prezent, tot mai mulți români părăsesc țara și își clădesc viitorul în străinătate. Unii emigrează cu scopul de a avea un trai mai bun, o viață mai ușoară, mai multe posibilități, alții pur și simplu simt nevoia de schimbare, de a experimenta lucruri noi și de a crea noi amintiri. Acest subiect, deși momentan este unul de maximă actualitate, își are originile în sufletul meu de mai bine de 10 ani, atunci când părinții mei au emigrat în Italia (mama) și în Spania (tata) deoarece aspirau la o viață mult mai bună și mai prosperă, fapt ce părea imposibil de obținut în România. La rândul meu, am emigrat și eu în Italia la vârsta de 10 ani, unde am studiat de-a lungul unei perioade de trei ani, și unde m-am întors, mereu cu mare plăcere, oricând am avut posibilitatea. De-a lungul timpului, este firesc ca oamenii să se schimbe, să evolueze, acest fapt fiind vizibil și în rândul românilor plecați în străinătate, fapt pentru care am dorit să studiez măsura în care aceștia sunt, încă, atașați de țara lor natală, de obiceiurile și tradițiile românești, și măsura în care se raportează sau își neagă propria lor identitatea națională.”

Pentru a completa proiectul are nevoie de cât mai multe date iar pentru acest lucru a pregătit un chestionar la care sunt invitați să răspundă cât mai mulți români care trăiesc și muncesc în străinătate. Pentru chestionar, accesați următorul link: http://www.isondaje.ro/sondaj/447071942/done/ 

CITEȘTE ȘI:

Studiul ”calitatea vieții”: unde se trăieşte cel mai bine în Italia

Primul studiu despre românii din Italia, făcut de cercetători români, italieni și americani, prezentat la Parlamentul României

Studiu: În UE, una din trei femei, victimă a violenței fizice sau sexuale

Potrivit unui studiu recent, pizza îi face pe oameni mai fericiţi

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version