in

Mafia cărnii în România: zece persoane arestate, sute de tone de carne alterată, retrase de la vânzare

Sute de tone de pulpe şi pipote de pui, macrou, creier de porc, tobă, carne, cârnaţi şi burtă de vită au fost retrase de la comercializare în numai două zile. Anchetatorii susţin că au fost puse în circulaţie produse alterate, care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate şi comercializate.

Aproape 230 de tone de carne şi produse din carne, printre care şi marfă expirată din noiembrie 2013, au fost retrase în urma controalelor făcute în ultimele două zile de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat şeful interimar al instituţiei, Marius Dunca.

Potrivit lui Dunca, 129 de tone au fost retrase definitiv, iar alte 100 au fost oprite temporar de la comercializare, în urma controalelor la depozite din Bucureşti şi din judeţele Iaşi, Bistriţa-Năsăud şi Cluj. Măsurile au fost dispuse după ce au fost constatate probleme între care calitatea neconformă a mărfii, ambalajele deteriorate şi lipsa documentelor de provenienţă.

La un depozit din Iaşi, de exemplu, au fost găsite 13,6 tone de aripi de pui expirate din noiembrie 2013, a precizat şeful ANPC. Au mai fost retrase cantităţi de pulpe şi pipote de pui, macrou, creier de porc, tobă, cârnaţi şi burtă de vită.

În urma acestor controale, inspectorii ANPC au dat amenzi în cuantum de 71.500 lei. Marius Dunca a precizat că vor fi controlate supermaket-urile din toată ţara.

80 de persoane sunt vizate în anchetă

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă, informează instituţia, într-un comunicat de presă.

Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor infracţionale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achiziţionat, prin intermediul unor societăţi comerciale din România, carne şi ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără să plătească TVA, conform prevederilor legale, operaţiunile reale fiind evidenţiate în actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vândută către beneficiarul final, prin adăugarea TVA.

Anchetatorii susţin că există suspiciuni de punere în circulaţie de produse alterate, care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate şi amestecate cu alte produse ce erau ulterior puse în consum.

De asemenea, produse de carne alterate ar fi fost trimise unei firme de catering aparţinând soţiei unuia dintre membrii grupării, pentru a fi preparate şi oferite spre consum.

SRI: Caz de siguranţă naţională

Cazul legat de “mafia cărnii” a fost iniţiat de Serviciul Român de Informaţii la începutul anului 2013, fiind vorba de o reţea de crimă organizată transfrontalieră specializată în fraudă fiscală de mare amploare, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

Potrivit acestuia, este vorba despre “o chestiune de securitate naţională”.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală a anunţat că procurorii au reţinut zece inculpaţi. Aceştia au fost arestaţi preventiv.

În dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă sunt suspectate şi persoane care deţin funcţii publice. Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier de la ANSV sunt cercetaţi în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, fiind suspectaţi de trafic de influenţă şi, respectiv, favorizare a făptuitorului.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Muncitor român mort la locul de muncă: zdrobit de o placă de oţel lângă Torino

Scrisoare către ministrul diasporei: „Evitaţi greşelile predecesorilor, reduceţi taxele consulare şi repatriaţi corpurile”