Menu
in

Linie de cale ferată între Aeroportul Otopeni şi Gara de Nord. Va fi dată în folosinţă în decembrie

Linia de cale ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni a fost testată şi se preconizează că în luna decembrie va fi dată în folosinţă.

În acest moment se fac pregătirile tehnice pentru punerea în funcţiune a liniei, a spus Dan Costescu, directorul general al CFR Călători. „Materialul rulant este pregătit. Pentru intervalul care ni se oferă în acest moment de către (CFR – n.r.) Infrastructură, este suficient un singur automotor, pentru că distanţa este foarte mică”, a precizat reprezentantul operatorului feroviar.

Potrivit acestuia, trenul respectiv, chiar dacă are 15 ani, este cel mai nou din România şi are o capacitate de 70 sau de 110 locuri, în funcţie de configuraţie.CFR Călători are în prezent un parc activ de 1.002 vagoane, din care 260 au fost reparate şi 28 au fost modernizate în acest an.

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a afirmat marţi că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni va fi dată în folosinţă în decembrie.

„Eu am fost astăzi într-o proba-test, într-o verificare pentru tot ceea ce credem noi că se va întâmpla undeva la sfârşitul lunii octombrie, când vom finaliza cei 8 kilometri de linie dublă. De la Gara de Nord până la Otopeni sunt 19,5 kilometri. Pe 8 kilometri între Mogoşoaia şi Baloteşti se modernizează linia, vom avea linie dublă. Se construieşte acel tronson de 3 kilometri, pasarela peste DN1, nou, de la zero”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Potrivit CFR SA, nouă cale ferată spre aeroport porneşte din zona de racordare (fosta Halta Odăile) pe aproximativ 600 de metri, traseul continua cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri şi un viaduct de 1,52 kilometri, care supratraversează DN1, până la noua staţie de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj şi profilare mecanică.

Proiectul „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti” prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu trei podete, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile şi o culee) care supratraversează DN1 şi o staţie CF, cu linie dublă, la Terminalul T1.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane de lei, iar contractantul este Arcada Company. Sursa de finanţare o constituie fondurile europene nerambursabile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version