Menu
in

Italianul Luigi Macio a văzut Europa cerșind. Acum este în România. «Un câine mi-a fost dăruit de un român, în Italia. Românii sunt oameni buni»

Luigi Macio a văzut Europa cerșind. Italianul a călătorit prin marile orașe de pe bătrânul continent, din mila oamenilor. A întins mâna și a reușit să ajungă și în România, însoțit de cei doi câini de care este nedespărțit. Luigi a ajuns la Slatina, după ce a colindat țara în lung și-n lat. A fost la Sibiu, la Craiova, a văzut Coloana Infinitului la Târgu Jiu și nu se oprește aici. Vrea să ajungă să vadă Dunărea la Galați și să ajungă la Constanța ca să admire litoralul, scrie presa din ţară.

Luigi le zâmbeşte larg trecătorilor şi le spune „mulţumesc” într-o română greoaie celor care îi dau bani sau îi aduc mâncare. „Cunosc câteva cuvinte în limba română: mulţumesc, dreapta, stânga, aici. Cam atât”, spune Luigi.

Duminică, 16 octombrie, Luigi Macio s-a aşezat în zona Fântânei Speranţei din Slatina. A vorbit despre călătoriile sale prin Europa şi prin România, declarând că, deşi îşi propusese să petreacă în România doar câteva zile, a stat mai mult de o lună, vrăjit de oameni şi locuri.

„Am ajuns în Slatina de la Craiova, am fost şi în Târgu Jiu. Sunt de o lună şi câteva zile în România, iar acum mă voi duce la Alexandria, apoi la Giurgiu, Bucureşti, pentru ca apoi să ajung la Galaţi şi la mare, în Constanţa. După aceea, mă voi duce în Bulgaria. Până a veni în România, am mai fost în Austria, Cehia, Slovacia, în Polonia, unde am vizitat casa Papei Ioan Paul al II-lea, Ungaria. Iniţial, în România, am vrut să petrec doar câteva zile, dar am văzut locuri frumoase ca Sibiu, Piatra Neamţ sau Braşov”, a declarat, pentru Mediafax, Luigi Macio.

Impresionat de Arad

Luigi a avut şi ceva probleme în România. El le-a povestit jurnaliştii de la vestea.net că cel mai greu i-a fost în Botoşani.

Cel mai rău a fost la Botoşani. Foarte răi poliţiştii de acolo, stăteau pe capul meu, că nu e legal să cer bani pe stradă. Dar eu nu dau în cap nimanui, nu cer. Am cartonul, cine vrea dă un ban, mănânc şi eu, iau o pâine şi la căţei. La Piatra Neamţ Poliţia m-a lăsat în pace dar aici e rău cu grupurile astea de copii cerşetori. Sunt răi, sunt violenţi. Sunt foarte agresivi. Trebuie să mă păzesc că îmi dau târcoale”, a spus italianul.

La polul celălalt se află Arad, oraş în care omul străzii a povestit că a rămas foarte impresionat de o familie care l-a ajutat și i-a oferit găzduire și mâncare pentru câteva nopți.

Un credit l-a transformat în cerşetor

Problemele lui Luigi au început prin anii 2000, când Italia a trecut de la liră la euro. Atunci, italianul nu şi-a mai putut plăti ratele pentru locuinţa pe care şi-o achiziţionase şi a rămas pe drumuri. Bărbatul spune că în toate călătoriile sale a fost însoţit de doi câini.

„La început am lucrat, apoi n-am mai putut lucra şi m-am decis să călătoresc. Am vederi din toate ţările în care am fost. Am fost în Spania, prima oară, chiar am găsit acest câine abandonat, acolo, şi l-am luat cu mine. Celălalt câine mi-a fost dăruit de un român, în Italia. Românii sunt oameni buni”, a mai spus italianul.

Din cauza frigului din această perioadă a anului, Luigi încearcă să găsească loc de dormit în staţiile de aşteptare din gări sau în trenuri.

„Când s-a făcut frig, noaptea, am dormit în staţii de aşteptare de la gări sau autogări, sau în tren, pe drum. La Sibiu a fost un frig groaznic şi chiar şi pe aici, timp câteva zile”, a declarat bărbatul. Italianul are de gând să pună punct călătoriilor sale prin Europa la sfârşitul acestui an.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version